Premierul Victor Ponta a avut o misiune dificilă, înainte de toate din punct de vedere psihologic, marţi seara, când a trebuit să ţină un discurs deloc de circumstanţă – prilejuit de oficializarea candidaturii sale la Preşedinţia României – în faţa unei asistenţe care a umplut la refuz Sala Polivalentă din Craiova. Ziua oficializării a picat prost. Şi inclusiv simbolistica ei – doi ani de la demiterea preşedintelui Traian Băsescu – n-a mai putut fi deplin fructificată, dar cine putea să prevadă nenorocirile din judeţul limitrof Gorj, greu lovit de inundaţii, poate fără precedent – oricum, Novaciul n-a mai trăit aşa prăpăd – cu victime, imense pagube materiale şi sute de strămutaţi. Venit la Primăria Craiova în jurul prânzului, de unde s-a deplasat „de urgenţă” în Gorj, Victor Ponta a trebuit, omeneşte vorbind, să suporte în elicopter, la întoarcere, „o stare de sublimare”, adică să fie capabil să treacă de la o stare deprimantă la o altă stare afectivă, aparent tonică, dar riscantă într-o interpretare maliţioasă. Recalibrându-şi, în faţa asistenţei, pasaje întregi din discursul pregătit, altminteri rezonabil structurat, Victor Ponta nu putea decât să păstreze o cadenţă bine temperată, fără efuziuni, fără viraje, fără gesturi scenografice, menite să electrizeze asistenţa, insuflând, pe cât i-a stat în puteri, un optimism, pe care îl dorea molipsitor. Argumentaţia sa nu se dorea inocentă, cât realistă, extrasă din România reală. N-a promis soluţii la toate problemele ţării şi nici nu s-a străduit, dimpotrivă, să-şi cosmetizeze portretul. Cele două feluri de comentarii stârnite – iritante, din partea unor reprezentanţi ai opoziţiei (Ludovic Orban), dar şi ale presei (paradoxal, Dana Grecu – Antena 3) şi complezente, din partea celor care, dintr-un motiv sau altul, se simţeau obligaţi să-l apere – au făcut abstracţie, în efortul de înţelegere, de orice circumstanţe. Putea premierul Victor Ponta, pe scena improvizată din Sala Polivalentă, surmonta mental dezastrul văzut în Gorj, unde discutase cu sinistraţii? Se putea amâna Consiliul Naţional de la Craiova, la care participau delegaţi social-democraţi din aproape toate judeţele ţării? Doar dubii şi tristeţi, în loc de orice răspuns. Prefaţat de alocuţiunea efervescentă a primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, vicepreşedinte naţional şi lidera social-democraţilor din municipiu, un bun tenor al partidului, pe post de amfitrion, discursul lui Victor Ponta a fost indiferent la efectul retoric, articulat per ansamblu. Cu destule referiri concrete la starea naţiunii, obligat fiind să îngemăneze împliniri guvernamentale, premier fiind, cu năzuinţe prezidenţiale, înaltă demnitate pentru care va candida. Temele de campanie alese de consilierii săi de imagine vor lămuri cu siguranţă tot ceea ce nu putea fi epuizat prin discursul de marţi seara, într-un fel preparat şi altfel livrat. Natural, destins, fără ornamente şi emotivităţi inutile, Victor Ponta a dorit să se comporte conform unei maxime kantiene: accepta din datorie un rol pe care nu l-ar fi acceptat din înclinaţie. Îşi va face bine datoria, dacă va fi ales, va încerca, atât cât îi stă în putinţă, să fie un alt fel de preşedinte, anunţându-se mai „idealist” decât s-a dovedit ca prim-ministru, mai puţin vulnerabil la capcanele înaltei funcţii, deplin ataşat spiritului obiectiv al legilor. Fireşte, în economia discursului se puteau insera şi lucruri criticabile actualului Executiv, dar şi faptul că nu tot anturajul său deţine anvergură intelectuală şi, mai ales,… rasă. Unii sunt prostănaci de-a dreptul, prin stingheritoarea neglijenţă stilistică, alţii superficiali peste măsură: când vicepremierul Liviu Dragnea se declară „foarte încărcat, pozitiv pentru că a fost cu Victor Ponta în câteva comune afectate de inundaţii” – iar ministrul delegat pentru Învăţământul Superior, Mihnea Costoiu, afirmă dezinvolt „apa la români, se spune, aduce noroc şi eu cred că va aduce noroc şi premierului”, te freci năuc la ochi. De alţii nu mai pomenim. Una peste alta, Victor Ponta a scos-o bine la capăt, într-o zi de coşmar, deşi el însuşi îşi dorea, poate, o prestaţie de referinţă. Asistenţa l-a simţit, şi i s-a dovedit fidelă, mai ales la găselniţa cu citarea numelor lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase, înaintaşii săi. De la Craiova a plecat înapoi la Novaci.
