Cele șase nuanțe care vor colora centrul Craiovei

1
461

Regulamentul fațadelor, la mâna consilierilor municipali

Primăria Craiova supune, astăzi, spre aprobarea consilierilor municipali regulamentul privind fațadele din zona centrală a municipiului. Dacă vor primi votul aleșilor locali, prevederile devin obligatorii începând cu data de 31 august 2014. Autoritățile locale îi va notifica apoi pe proprietari să intre în legalitate, iar dacă aceștia nu vor face acest lucru vor fi amendați.

Regulamentul fațadelor in centrul Craiovei a fost supus mai întâi unei dezbateri publice, care a avut loc la mijlocul lunii iunie. Pentru că mai mulți arhitecți care au participat la expunere au ridicat unele probleme, proiectul a rămas deschis pentru ca specialiștii să vină cu niște propuneri concrete. Astăzi, regulamentul local privind  modul de conformare arhitecturală a faţadelor clădirilor situate în zona centrală a municipiului şi în zonele cuprinzând clădiri cu valoare arhitecturală municipiul Craiova este supus votului consilierilor municipali și nu are nimic în plus față de cele prezentate inițial de municipalitate. Dacă va fi adoptat, regulamentul va intra în vigoare de la 31 august 2014.

Termenele care vor fi impuse proprietarilor

Primăria Craiova lasă, totuși, și câteva termene până la care proprietarii trebuie să intre în legalitate. În regulament se precizează că, după ce va intra în vigoare, proprietarii de clădiri care nu au fațadele conforme cu noile prevederi, vor fi notificați de Primăria Craiova să-și refacă partea exterioară a caselor. Aceștia vor avea timp până la data de 31 ianuarie 2017 să-și schimbe culorile fațadelor. Tot odată, vor fi notificați și deținătorii de spații comerciale. Patronii trebuie să-și schimbe firmele și alte elemente de simbolistică până la data de 30 iunie 2015. După aceste termene, proprietarii care nu renunță la firmele luminoase vor fi amendați cu sume între 5.000 și 100.000 de lei, iar cei care nu respectă culorile vor fi sancționați cu amenzi cuprinse între 3.000 și 5.000 de lei.

Clădirile istorice au nevoie de aviz pentru reabilitare

Potrivit regulamentului, proprietarii care locuiesc în centrul Craiovei trebuie să-și refacă fațadele respectând configurația inițială pe cât posibil. Dacă imobile prezintă bucăți lipsă din decorul exterior, aceștia pot să vină cu completări sau chiar cu elemente noi dar cu condiția să respecte stilul caracteristic al construcției. Regulamentul impune și rigori în ceea ce privește materialele de construcție cu care se va lucra. Asfel, finisajele trebuie să fie făcute numai cu materiale de calitate superioară pentru a avea o comportare mai bună în timp. În plus, proprietarii de imobile care sunt declarate monumente istorice, fiind incluse pe lista acestora, trebuie să solicite și să obțină mai întâi avizul Direcției Județene pentru Cultură Dolj, și abia după aceea vor purtea să-și refacă fațadele.

Șase culori sunt agreate

Coloritul fațadelor este un aspect pe care autoritățile insistă foarte mult. Regulamentul spune că atât imobilele vechi, cât și cele noi chiar trebuie să respecte câteva criterii stricte în ceea ce privește paleta de culori întrebuințată. Primăria Craiova a stabilit că se vor folosi numai culorile alb, crem, ocru, gri, galben și olive. Sunt strict interzise culorile stridente precum verde, albastru, roz, roșu, violet și negru. Chiar și învelitorile trebuie să fie executate în culori recomandate: cupru, zinc, gri antracit, siena arsă, roșu cărămiziu. Tâmplăria pentru case trebuie să fie din lemn sau PVX care imită lemnul. La blocuri este permisă și tâmplăria albă sau gri, dar cu condiția să fie folosit același tip pentru întregul bloc.

Autoritățile au declarat război firmelor luminoase

Primăria Craiova interzice, prin regulament, și firmele luminoase de pe clădirile din centrul municipiului. La cu bannerele, mesh-urile și panourile direcționale acestea trebuie să dispară și să fie înlocuite cu niște firme noi care vor fi iluminate doar prin spoturi sau proiectoare. În general, ele vor fi neluminoase, ci vor trebui să fie confecționate din placaje de lemn cu înscrisuri ștanțate, încrustate sau în relief. Mai pot să fie executate și din fier forjat sau alte materiale similare, dar toate trebuie să respecte în mod obligatoriu stilul de la 1900. Modul cum vor fi lucrate aceste firme este prezentat în detaliu în acest regulament, autoritățile punând la dispoziția comercianților până și dimensiunea și forma literelor care se vor găsi pe firmele spațiilor comerciale. Și culoarea  este un element de care trebuie să se țină seama, autoritățile impunând ca și firmele să fie într-o nuanță armonioasă cu cea a fațadei clădirii.

1 COMENTARIU

  1. ce-a mai mare cacealma ==ddin cdin-larhitect po dela uniunea arhitectilor a spus ca multe cladiri dincentrulistoricse pot prabusiin urma unui seism ar fi fost corect== CONSOLIDARE STRUCTURA DE REZISTENTA SI ULTERIOR FCUTE FATADELE ==RESTAURARE ==NU DE RENOVARE toatevaceste CLADIRIN DE PATRIMONIUasupra caroravnu poate interveni oricine[dar se judeca ff superficial neconsultind specialisti avem ff proasre experiente marea PRIVATIZARE care adat un esec formidabil dece neconsultarea specialistilor

Comments are closed.