Ostroveni: Primarul care a dat distincţie comunei

0
121
Gheorghe Oprescu

Gheorghe Oprescu, de la Ostroveni, a ajuns la al cincilea mandat de primar şi dacă nu se lega de înfiinţarea asociaţiei agricole Agro-Hort, care pornise bine la drum, pe ruinele fostei cooperative agricole, pe care o condusese ca destoinic specialist, acum se afla la al şaselea mandat. E o întreagă poveste, pe alocuri dureroasă, care merită depănată, cu asociaţia agricolă Agro-Hort, şi nu puţini sunt aceia care şi acum cred că le-ar fi adus un plus de prosperitate şi nicidecum de sărăcie în bătătură. Dar viaţa a învârtit lucrurile întrucâtva altfel atunci, şi unii mai vocali au considerat cu totul necugetat că e mai bine să fie „lichidat” tot ceea ce zămisliseră oamenii comunei cu sudoare amară şi lacrimi de îndârjire. Şi azi mai dăinuie amintirea bizară cu o fostă contabilă care a plecat acasă cu soba de teracotă în spate, din biroul în care lucrase. Cum mortul de la groapă nu se mai întoarce, nici ostrovenarii nu mai pot deţine ceea ce avuseseră odinioară, prin munca lor, să nu scăpăm din vedere, când li se dusese vestea în tot Doljul. Cu „sectoarele anexe”, unde se produceau de toate, inclusiv se prelucrau pielicele de miel şi blăni de oaie, dar şi împletituri din nuiele, se creşteau palmipede şi iepuri în efective mari şi se cultiva tot pământul. O amenajare modernă pentru orezărie întinsă, la vărsarea Jiului în Dunăre, investiţie costisitoare, n-a mai apucat să intre în producţie, devenind parţial islaz pentru vite. Şi cum viaţa a curs, uneori fără poticniri, precum apa Jieţului, paradisul raţelor şi gâştelor din comună, până la urmă fiecare şi-a executat propriul destin. Deşi, contemplând amenajarea agricolă a unui libanez, a cărui firmă, Agro Semerenda, cultivă 900 ha cu porumb, nu ştii cum ar fi fost mai bine. Gheorghe Oprescu are ce povesti, deşi rareori o face, şi fire domoală, cu rostire blândă, odihnitoare ca un pahar cu apă rece, îşi trăieşte amintirile mai mult în gând, refuzând locvacitatea. Ales primar în atâtea rânduri, de oamenii comunei, s-a apucat să rostuiască aşezarea cu 5.100 de locuitori şi traversând-o concluzia e una singură: comuna e vie, teafără, cu multă lume tânără, emancipată, după cum se prezintă cu un sediu al primăriei ca o catedrală, investiţie de vreo 9 miliarde lei. O să se mai asfalteze până la finele anului 2,5 km de drum, reabilitaţi cu ani în urmă cu fonduri din Programul de Dezvoltare Rurală, o să se mai adauge şi alte lucrări edilitar-gospodăreşti celor de dată recentă: 6 podeţe peste Jieţ, un dispensar uman dotat corespunzător, un centru multifuncţional social la Lişteava şi aşa mai departe. Încât Ostroveniul, dacă se poate, nu să ţină pasul cu alte localităţi rurale doljene, cât să fie mereu una de referinţă. Alimentarea cu apă, să nu uităm, se va finaliza în luna septembrie. Chiar duminică, o manifestare cu tradiţie, dedicată memoriei unui tânăr fotbalist, legitimat la Universitatea Craiova, stins prematur din viaţă, Cristi Neamţu, a prilejuit nu doar o competiţie fotbalistică de rutină, pe moderna bază sportivă a comunei, cât şi invitarea unor arbitri din Amiens (Franţa), ca expresie a unor legături de prietenie de acum statornicite, fiindcă şi ostrovenarii de la „Recolta” au descins în anii trecuţi în Franţa. Până una, alta, rosturile Ostroveniului rămân de fapt rosturile tuturor localităţilor rurale doljene, iar vestea că oamenii au scos-o la capăt cu grâul pe vreo 1.100 ha nu e decât arvuna că la fel se va întâmpla şi cu porumbul, dar şi cu viile. Şi una dintre mândriile localnicilor e roşioara, de culoarea sângelui de iepure, încât abia se aşteaptă vremea culesului. Zâmbind, Gheorghe Oprescu năzuieşte că dacă i-a fost dat să trăiască la „gura Jiului”, chiar a învăţat ce înseamnă să fii nu atât vigilent cu tine însuţi, cât mai ales atent la ce vor oamenii. Nu rareori precum apele celor două fluvii: domoli şi iuţi, intempestivi şi cumpătaţi.