Începând de mâine se renunţă la interdicţia intrării cetăţenilor străini în ţară

0
544

Asociaţia Incoming România (AIR) salută decizia Guvernului de a renunţa, de la 1 iunie, la interdicţia intrării cetăţenilor străini în ţară, măsură impusă în starea de urgenţă şi în cea de alertă. “Este o măsură benefică pentru noi toţi şi este, de fapt, semnalul repornirii turismului internaţional în România. De acum înainte, turiştii străini pot sosi să ne viziteze, cu respectarea hotărârilor CNSU privind accesul în ţara noastră în funcţie de ţara de unde sosesc şi de riscul acesteia de Covid 19 pentru România. Partenerii străini ai agenţiilor româneşti specializate în incoming din ţară aşteptau această măsură pentru a promova din nou destinaţia România şi a relua vânzarea de pachete turistice pentru această destinaţie. Este un semnal puternic extern al siguranţei şi securităţii în destinaţia turistică “România”, se arată într-un comunicat al asociaţiei remis luni AGERPRES.