Focare noi la pesta porcină africană, în România, niciunul în Dolj

0
929

În 29.05.2020 pesta porcină africană (PPA) evoluează în 141 de localități din 23 de județe, cu un număr de 263 de focare (dintre care 4 focare în exploatații comerciale). În alte 17 județe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreți. De la prima semnalare a prezenței virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, și până în prezent, au fost diagnosticate 3.574 de cazuri la mistreți. În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreți se sting după cel puțin 2 ani de la apariția lor. Conform unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în perioada 21 – 27 mai au fost identificate 11 focare noi (niciunul în Dolj) şi stinse alte 26. Potrivit ANSVSA, până la data de 29 mai 2020, au fost despăgubiţi peste 15.100 de proprietari, valoarea totală a sumelor plătite fiind de aproximativ 441 de milioane de lei. În perioada următoare, alţi 210 de proprietari vor primi despăgubiri, cuantumul fiind de aproape opt milioane de lei. În judeţul nostru, la ultima raportare a DSVSA Dolj, pe 15 mai, au fost plătite despăgubiri în cuantum de peste 8,1 milioane de lei, pentru 1.350 de dosare depuse, numărul suinelor sacrificate în gospodării sau exploataţii agricole fiind de aproximativ 8.200. La aceeaşi dată, erau înregistrate, în Dolj, 29 de mistreţi găsiţi morţi şi 31 vînaţi.