Spectacol caritabil susţinut de elevii C. N. “Carol I”

0
378

Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova a organizat ieri un spectacol caritabil dedicat copiilor instituţionalizaţi din cadrul Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj.

Spectacolul, înscris în programul Zilelor Craiovei, s-a desfăşurat pe scena Operei Române Craiova, iar intrarea s-a făcut doar pe bază de invitaţie, iar la final, organizatorii evenimentului au folosit banii strânşi pentru a cumpăra diverse lucruri necesare copiilor instituţionalizaţi.

Programul artistic asigurat de elevii colegiului, astfel că, rând pe rând, pe scenă au urcat micuţe balerine, dansatori sportivi, majorete, dar şi elevi care au interpetat melodii dintre cele mai cunoscute. Desigur, de la eveniment n-au lipsit nici artişti consacraţi, precum Mariana Ionescu-Căpitănescu, Aneta Şişu, Ciri Mayer, Mădălina Amon, Cristian Sanda, Radu Ionescu, Adrian Radu.  „Este un spectacol susţinut de elevii Colegiului Naţional Carol I în parteneriat cu Primăria Craiova, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Opera Română Craiova. Banii strânşi în urma acestui eveniment vor fi donaţi copiilor instituţionalizaţi din cadrul DGASPC Dolj, care vor primi o serie de obiecte necesare petrecerii timpului liber”, a declarat Luminiţa Thorwachter, directoar în cadrul  Colegiului Naţional „Carol I” din Craiova.