Sărbătoarea poeziei și a copilăriei, la Biblioteca Județeană

0
414


Deși, poate, pentru unii sunt astăzi desuete ori cel puțin în concurență mare cu alte activități din sfera mediului online și nu numai, recitările de poezii au fost păstrate în tradiția Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”. De patru decenii, în preajma zilei de 1 Iunie, instituția lansează tuturor copiilor din învățământul primar și gimnazial invitația de a participa la Concursul de interpretare „Pe aripile poeziei”. Aproape 30 de elevi, de la școli din Craiova și din județul Dolj, au răspuns în acest an, făcând, ieri, din cea de-a 40-a ediție a evenimentului o adevărată sărbătoare a poeziei și a copilăriei. Cu toții au fost răsplătiți cu diplome și cadouri, iar câștigătorii – cu premii, cărora organizatorii le-au alăturat felicitări și urarea „La mulți ani!” de ziua lor. Ca în fiecare din ultimii ani, și cotidianul „Cuvântul Libertății” – partener tradițional al Bibliotecii Județene – a acordat celor mici două premii.

Versuri ale unor îndrăgiți poeți, precum Elena Farago, Nina Cassian, George Topârceanu, George Coșbuc, Tudor Arghezi, Mihai Eminescu, Adrian Păunescu, Jean de La Fontaine și nu numai au făcut parte, de această dată, din repertoriul micilor recitatori. Emoționați ori nerăbdători să-și spună poezia, însoțiți de părinți, bunici sau cadre didactice, copiii s-au prezentat în fața publicului și a juriului costumați adecvat și chiar făcând uz de recuzită pentru a fi cât mai convingători.

Brezniceanu Vladimir - Premiul I, clasele I-IV

Concursul s-a desfășurat pe două secțiuni (clasele I – a IV-a și clasele a V-a – a VIII-a), iar cei mai mulți concurenți au venit de la unități de învățământ din Craiova. Așa au fost Școlile Gimnaziale „Nicolae Bălcescu”, „Mircea Eliade”, „Mihai Eminescu”, „Decebal”, „Nicolae Romanescu”, „Mihai Viteazul”, „Traian” și „Gheorghe Țițeica”, de la Colegiile Naționale „Carol I” și Frații Buzești”, Liceul de Arte „Marin Sorescu” și Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu”. Alții, de la Școala Gimnazială Castranova, Școala Gimnazială Mischii și Liceul Tehnologic „Al. Macedonski” Melinești.

„Dacă organizăm de 40 de ani acest concurs înseamnă că micuților noștri le place încă să mai spună poezii”, a subliniat Rodica Păvălan, sef Serviciu Relații cu Publicul în cadrul Bibliotecii „Aman” și membru al juriului, alături de Ioana Lădaru – redactor șef-adjunct la Radio România „Oltenia” Craiova, Adriana Teodorescu – manager al Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri”, și subsemnata. Emoțiile i-au însoțit pe cei mici până la finalul concursului, când le-au fost înmânate diplomele și cadourile (rechizite și cărți), oferite, prin generozitatea bibliotecii doljene, tuturor participanților.

Matei Ciprian - Premiul Special Cuvantul Libertatii

Cei mai talentați dintre concurenți au fost răsplătiți cu Premiile I, al II-lea și al III-lea (la clasele I – a IV-a) și cu Premiul „1 Iunie” (la clasele a V-a – a VIII-a). Două premii speciale, constând în diplome, dulciuri și produse de igienă, au fost acordate de cotidianul „Cuvântul Libertății”, iar altul – de Radio România „Oltenia” Craiova: o tabletă PC, oferită la aniversarea a 60 de ani de existență a celui mai ascultat post regional. Copii și părinți deopotrivă au primit din partea Teatrului „Colibri” invitația de a veni la spectacole, programul de evenimente al instituției dedicat zilei de 1 Iunie fiind unul și mai plin de culoare. Totodată, aceștia au fost rugați să se alăture campaniei umanitare „Doi prieteni, o singură inimă”, în cadrul căreia se fac donații pentru Serbia și Bosnia-Herțegovina, grav afectate de inundații.

Premiile ediției a 40-a:

Clasele I – a IV-a:

  • Premiul I: Brezniceanu Vladimir (clasa a II-a, Școala Gimnazială „Mircea Eliade”)
  • Premiul al II-lea: Roșioru Ana-Maria (clasa a III-a, Liceul Tehnologic „Alexandru Macedonski” Melinești)
  • Premiul al III-lea: Rădulescu Ana-Maria (clasa I, Școala Gimnazială Castranova)
  • Premiul Special acordat de cotidianul „Cuvântul Libertății”: Matei Ciprian (clasa I, Școala Gimnazială Castranova)
  • Premiul Special acordat de cotidianul „Cuvântul Libertății”: Pîrvan-Bancu Alexandra (clasa a II-a, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”)
  • Premiul Special acordat de Radio România „Oltenia” Craiova: Iliuță Gabriela (clasa a IV-a, Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”)

Clasele a V-a – a VIII-a

  • Premiul „1 Iunie”: Boarnă Andreea (clasa a VI-a, Școala Gimnazială „Gheorghe Țițeica”
  • Premiul „1 Iunie”: Păceană Alexandra (clasa a VI-a, Liceul de Arte „Marin Sorescu”)
  • Premiul „1 Iunie”: Opincaru Alexandra (clasa a VII-a, Liceul Tehnologic „Al. Macedonski”, Melinești)
  • Premiul „1 Iunie”: Velișcu Andreea (clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Mischii)