Craiova, în ținută de gală

2
469

Pentru prima dată, ședința solemnă a Consiliului Local Municipal Craiova, a fost cu adevărat solemnă. Îmbrăcați elegant, consilierii municipali au fost invitați, ieri seară, de către primarul Lia Olguța Vasilescu, să sărbătorească municipiul într-un cadru cu totul festiv, în sala de spectacole a Operei Române Craiova. Lumina refectoarelor, decorurile aurite, pasajele muzicale și, îndeosebi, personalitățile cu totul aparte ale invitaților au creat o atmosferă deosebită. Primarul Lia Olguța Vasilescu le-a vorbit invitaților despre vechimea istorică a municipiului nostru. După o introducere emoționantă, craioveanului Claudiu Constantin Vulpoiu, militarul de la „Scorpionii Roșii” care a decedat într-o misiune în Afganistan, i-a fost acordat titlul de cetățean de onoare postmortem. Tânărul chitarist Radu Ionescu, un nume ce a adus Craiova pe buzele tuturor, a primit și el titlul de cetățean de onoare, demonstrând faptul că excelența nu are legătură cu vârsta. Un moment impresionant a fost atunci când, pe scena Operei Române, a urcat marele actor Marcel Iureș, care a venit la Craiova pentru a-și primi titlul de cetățean de onoare. „E foarte mult, vă mulțumesc din toată inima. E un noroc și o mare onoare să mă treceți pe lista cetățenilor de onoare la ce bogăție este aici …”, au fost cuvintele puține, dar ale căror sinceritate a ajuns la sufletul publicului. Seara s-a încheiat cu premierea elevilor olimpici, care prin aurul medaliilor lor fac cinste Craiovei.

2 COMENTARII

  1. deca sa-ti cumpar un papion ca asa trebuia…cravata este de toata ziua nu ai aflat…intreaba-ti consilierii…..bravo pt. marcel iures…dar cam tarziu…

  2. ce stpid comemoram untinar care a murir oentru ce% ca asa vrea sua chipurile va introduce democratia in AFGANISTAN au incercat rusi si saulasat pagubasi asum vrea licuriciul lumii [sua ] sa faca ce nu se poate – ma itreb ce ofi facut actorul iures pentru craiova dar nite ingineri care au fcut ff mult petru craioca [vezi cartea ‘cercetari stiitifice de inginerieidustriala==ever sontea ==gh.tirpe nu pot fi cetateni de onoare ai craiovei de ce % fiindca d-na primar nu stie nu are conslieri personali care sa o ajute

Comments are closed.