Ion Prioteasa : Timp de o săptămână Craiova îmbracă straie de sărbătoare”

0
415

Ion Prioteasa : “Timp de o săptămână Craiova îmbracă straie de sărbătoare; o sărbătoare plină de speranţe şi semnificaţii care reuşește să pună în evidenţă vocaţia europeană pe care o are Capitala Olteniei. Craiova, vechi scaun domnesc și „Capitală a României Mici” – după cum avea s-o numească Principele Carol I, reușește în ultimii ani să se manifeste în spațiul cultural național ca o citadelă preocupată de păstrarea și perpetuarea valorilor morale și spirituale românești, fiind astăzi reședința unora dintre cele mai importante instituții de cultură din România. Muzeul Olteniei, Muzeul de Artă, Casa Băniei, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, Teatrul Național „Marin Sorescu” – cu reprezentații apreciate pe toate scenele lumii, Teatrul Liric „Elena Teodorini”, Filarmonica Oltenia, mediul academic și universitar din Craiova, precum și personalități ca Mihai Viteazul, Nicolae Titulescu, Eugeniu Carada, Titu Maiorescu, Marin Sorescu sau Tudor Gheorghe sunt doar câteva dintre reperele noastre culturale, o carte de vizită impresionantă, care face cinste județului Dolj și întregii Regiuni Oltenia. Am convingerea că, la fel ca „Zilele Mihai Viteazul”, și manifestările prilejuite de „Zilele municipiului Craiova”, eveniment pe care îl vom sărbători de acum înainte la fiecare început de iunie, va reuși să transforme o inițiativă a Primăriei într-o tradiție și va contribui decisiv la așezarea Cetății Banilor pe harta orașelor cu o bogată și intensă activitate artistică și culturală. Vreau să felicit municipalitatea, pe doamna primar Lia Olguța Vasilescu și pe toți cei care au contribuit la organizarea acestor manifestări, pentru că au reușit din nou să ofere publicului iubitor de frumos un eveniment important, care va deveni cu certitudine o carte de vizită pentru Craiova culturală. În numele Consiliului Judeţean Dolj doresc să transmit tuturor craiovenilor cele mai sincere urări de sănătate, prosperitate, realizări profesionale, precum şi un călduros « La mulţi ani !», iar Primăriei Craiova şi Consiliului Local succes în realizarea tuturor proiectelor pe care şi le-au propus!”