Solomon şi-ar dori revanşa lui Bute la Polivalentă

0
341

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, este convins că Sala Polivalentă va fi finalizată în decursul acestei veri, astfel încât debutul campionatului pentru unul sau mai multe sporturi de sală să găsească arena în cele mai bune condiţii de joc. Edilul-şef  se gândeşte să găzduiască aici cel puţin un meci important, iar unul ar putea fi chiar revanşa lui Lucian Bute cu Carl Froch, în cazul în care aceasta ar fi organizată în toamnă.

Primarul Antonie Solomon spune că Sala Polivalentă din Craiova nu mai poate să piardă momentul inaugurării, care, cel mai probabil, ar fi spre sfârşitul lunii iulie. Un mare avantaj, potrivit edilului-şef, ar fi că, la conducerea Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), s-a întors Ioan Şimonca, acesta fiind unul dintre directorii cu care Primăria Craiova a colaborat cel mai bine pe durata şantierului. “Actualul director al CNI, care a mai fost în această funcţie şi atunci şi-a dorit mult să realizeze această investiţie, este acum domnul Ioan Şimonca. A venit de multe ori aici, iar acum l-am felicitat şi mi-a spus că deja a trimis scaunele. Şi aşa este, au venit 1.000 de scaune care sunt deja asamblate”, a declarat primarul Antonie Solomon.

Nu vor fi probleme cu acreditarea, promit autorităţile

Potrivit lui Solomon,  sala va fi gata în iulie, urmând ca, în toamnă, să se desfăşoare primul joc pe arenă. Edilul-şef a declarat că se gândeşte să organizeze ceva special pentru inagurare, dat fiind faptul că amatorii de sport au aşteptat prea mult acest moment. “Mă gândesc să contactez federaţiile de specialitate, de handbal, de volei, de baschet. Mă gândesc şi la un spectacol, un meci important, fiindcă o să fie lume dornică. Poate şi revanşa lui Lucian Bute. De ce nu, pentru că îmi doresc foarte mult să văd un meci interesant aici, la Craiova”, a mărturisit edilul. De altfel, Solomon a spus că nu va exista nici un fel de problemă cu acreditarea sălii pentru competiţii internaţionale, fiind dotată cu toată logistica necesară, începând cu terenul de joc, care este cel mai important şi cel mai scump element, şi terminând cu sistemul de sonorizare, unul “impecabil”.

O zi a porţilor deschise pentru craioveni

Solomon intenţionează să organizeze o zi a porţilor deschise la Sala Polivalentă, în care îi va invita vpe craioveni să se plimbe nu doar în sala de competiţii, ci şi la subsolul arenei, care este unul impresionant. Potrivit constructorului, aici se află vestiarele jucătorilor, camerele arbitrilor, sala de forţă, sala de antrenament, sala VIP-urilor, sala presei, care se adaugă altor birouri cu destinaţie administrativă. “O să fac o zi a porţilor deschise, dar nu ştiu cât de repede. Oamenii sunt dornici să vadă ce s-a făcut fiindcă mă tot aud pe mine vorbind şi zic că ăsta bălmăjeşte, aşa ca să ne prostească. Şi vreau ca doritorii de sport în sală să vină şi să vadă ce s-a lucrat. Ea e finalizată în proporţie de 90 la sută şi o să îi plimb peste tot”, a promis Solomon. Pentru extinderea parcărilor, autorităţile intenţionează să cumpere şi câteva fâşii de teren din jurul sălii.

Se montează primele scaune

Cele 4.000 de scaune cu care este dotată Polivalenta erau aşteptate să sosească de câteva luni. Atât antreprenorul lucrării, SC Concas Buzău, cât şi autorităţile locale intraseră într-un blocaj de comunicare cu producătorul, care refuza să mai răspundă la telefoane. Reprezentantul firmei de execuţie, Toni Bălăcescu a confirmat ieri că a preluat prima comandă de scaune, care a început să fie şi montată. “Aranjamentul este exact ca pe Naţional Arena. Scaunele sunt în trei nuanţe de alb şi albastru şi vor fi montate în aşa fel încât să pară că e lume multă în sală chiar dacă nu sunt spectatori”, a declarat dirigintele de şantier. “Eu sper să fie plină la competiţii, să nu mai trebuiască să avem nevoie de nici un fel de artificiu de organizare”, a spus, la rândul său, primarul.

Parchetul şi mobilierul sportiv au fost livrate

O altă problemă rezolvată este parchetul, care, de asemenea, era aşteptat să fie livrat, iar acum comanda a ajuns. “Am auzit că parhetul a fost cumpărat şi este ţinut undeva la Aeroport. Oricum, constructorii sunt cei care răspund pentru calitate. Ştiu că este parchet pentru jocurile de sală, acceptat de către federaţiile internaţionale şi europene, deci răspund pentru ceea ce fac. Nu sunt banii Primăriei până la urmă, noi suntem beneficiarii finali, doar că eu sunt mai rău de gură şi pun presiunea pe ei să facă, dar în rest nu am nici un fel de contribuţie”, a afirmat Solomon. Mobilierul, sala de forţă şi stâlpii pentru terenul de volei au fost aduse la Craiova şi s-a început deja montarea lor. “Abia aştept să nu mai văd nici un constructor, nici un Concas pe acolo, să plece acasă că au avut serviciu trei-patru ani şi să ne organizăm noi, primăria, ca să vedem ce facem cu această sală”, a mai spus Solomon.