Autorităţile din Azerbaidjan au anunţat, ieri, că au dejucat o serie de atacuri teroriste ce urmau să aibă loc în timpul ediţiei din acest an a concursului Eurovision, organizat la Baku, şi au arestat 40 de persoane, potrivit ministerului pentru Siguranţa Naţională. „Obiectivul principal al grupului terorist era de a comite atentate la Baku în timpul Eurovisionului”, a anunţat ministerul azer într-un comunicat. „40 de membri ai acestui grup au fost arestaţi”, afirmă aceeaşi sursă. „Grupul urmărea să organizeze un atentat în sala de concerte unde a avut loc concursul, dar şi alte patru atentate contra preşedintelui Ilham Aliev, posturi de poliţie, hoteluri în care erau cazaţi străini şi contra unor lăcaşuri de cult”, a precizat ministerul azer. Mai mulţi membri ai acelei grupări „aveau bilete pentru Eurovision, cu scopul de a comite acte teroriste în Crystal Hall din Baku”, sala în care s-a desfăşurat concursul, au adăugat oficialităţile azere.
Serviciile de securitate i-au arestat pe membrii presupuşi ai grupării în cadrul unor operaţiuni separate, ce au avut loc la Baku, în oraşele Ganja şi Soumgait, dar şi în alte regiuni ale ţării, a adăugat ministerul azer, fără a preciza data la care au fost operate aceste arestări. Câţiva membri ai grupării au opus rezistenţă şi au fost ucişi.
„Ministerul Siguranţei Naţionale a decis să nu dezvăluie această informaţie în timpul Eurovisionului, pentru a nu crea panică în rândul cetăţenilor şi invitaţilor străini”, a explicat ministerul azer.
Finala concursului Eurovision a avut loc sâmbătă, 26 mai, în faţa unui public de 20.000 de oameni, la Baku Crystal Hall, din capitala Azerbaidjanului.