Război în Ucraina: Germania şi alte câteva state europene au acţionat un nivel de alarmă

0
706

Ţările UE refuză onorarea plăţilor pentru contractele de livrare a gazelor naturale în ruble. Dacă până mai ieri Moscova insinua că plăţile se vor face, pe viitor numai în ruble, în caz contrar livrarea gazelor naturale fiind oprită, lucrurile încep să se lămurească. Uniunea Europeană cumpără 40% din consumul de gaze din Rusia. Potrivit CNN, preşedintele american Joe Biden şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen au anunţat zilele trecute constituirea unui grup de lucru comun pentru scoaterea Europei de sub dependenţa de petrol şi gaze ruseşti. De partea cealaltă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peşkov, declarase, în numai patru cuvinte că Rusia nu va mai livra gaz gratuit: „No payment? No Gas”. Decizia plăţii în ruble a fost respinsă de ţările G7, între care Germania, dar în continuare este alimentată teama unei rupturi a aprovizionării. De altfel Germania a declarat miercuri „o alertă precoce pentru a putea face faţă unei perturbări a provizionării cu gaze naturale provenite din Rusia”. Potrivit guvernului german, Vladimir Putin l-ar fi contactat pe Olaf Scholz pentru noi discuţii pe această temă.