Adriana Călinoiu este un profesor pasionat de informatică. Absolventă a Liceului Nicolae Bălcescu (actualul Colegiu Carol I), olimpică la matematică, cu rezultate excepţionale, şi-a dorit tot timpul să fie un dascăl model. Când era mică făcea exerciţii pedagogice cu păpuşile pe care le punea în bănci şi le preda matematica. Peste timp, visul a devenit realitate. A reuşit să se impună în faţa elevilor, pe care i-a făcut să îndrăgească materia şi cărora le-a spus că vor reuşi în viaţă doar cu multă muncă şi pasiune. Director adjunct al Colegiului Naţional „Ştefan Velovan” din Craiova, Adriana Călinoiu le recomndă tinerilor să fie implicaţi şi pasionaţi în studiul informaticii
Cât este de importantă informatica astăzi ?
Informatica este o disciplină foarte importantă. Foarte mulţi copii, astăzi, vor să studieze informatica, foarte mulţi cred că ştiu foarte multe despre această disciplină, însă ei ştiu să lucreze pe calculator, să se joace, să acceseze diverse site-uri, însă nu ştiu înainte de a intra într-un liceu în care se studiază această disciplină, nu ştiu ce înseamnă de fapt, programarea calculatorul, pentru că de fapt cu asta se ocupă Informatica. Informatica este ştiinţa care se ocupă cu dezvoltarea de programe, iar toţi părinţii consideră că ştiu informatică, dar ei nu ştiu ceea ce trebuie pentru această disciplină
Care sunt primii paşi pentru a descoperi această disciplină ?
Păi trebuie să aibă în primul rând o pasiune pentru lucrul pe calculator, să aibă o gândire logică pentru că logica este baza programării şi apoi trebuie să înveţe cel mai simplu limbaj de programare, limbajul C++, el este baza tuturor limbajelor şi cu ajutorul lui se poate dezvolta diverse programe.
Informatica ar putea fi obligatorie de la anul. Ce părere aveţi ?
Toţi elevii doresc să facă informatică, dar din păcate, această disciplină a fost scoasă din planul cadru. Există în Legea Educaţiei un paragraf care se referă la obligativitatea studierii informaticii în gimnaziu, însă acest paragraf nu s-a aplicat niciodată. În propunerile de plan cadru care au circulat în dezbatere publică există într-una din variante o oră de informatică în clasele V-VIII, în altele există doar în clasele VI-VII; practic nici în momentul ăsta nu se nişte dacă se va introduce disciplina în gimnaziu. L-am auzit totuşi pe domnul ministru Adrian Curaj, care a spus la Craiova, zilele trecute că informatica va deveni materie obligatorie, ceea ce este foarte bine, dar aşteptăm să vedem şi alb pe negru. Ar fi un lucru foarte bun pentru elevi, pentru că toţi ar dori să studieze şi ar fi mult mai pregătiţi pentru ceea ce-i aşteaptă la profilul Matematică-Informatică, pe care ei şi-l doresc foarte mult. Sunt şcoli gimnaziale care abordează informatica în gimnaziu, dar sunt şi foarte multe alte şcoli care abordează alte opţionale.
Ce trebuie să facă un elev pentru a avea performanţă ?!
Informatica e foarte bună în gimnaziu pentru că îi pregăteşte pe copii şi pentru alte discipline. Elevii vin la un liceul cu specializarea matematică- informatică, dar când s-au lovit de ceea ce se studiază concret în liceu, începe să nu le mai placă profilul pe care şi l-au ales. Acolo au dat peste o altă programă, care pentru unii este grea. Informatica nu este o disciplină foarte uşoară şi numărul de ore la liceu este foarte redus. Abia în clasele a XI-a şi a XII-a se fac mai multe ore de informatică. Este foarte greu să-i înveţi pe elevi să programeze într-o oră-două pe săptămână. Dar cu toate acestea, există performanţă…Ceea ce este cu atât mai lăudabil. Şi asta pentru că sunt elevi care iubesc efectiv informatica. Studiul individual şi studiul suplimentar cu profesorul în afara orelor de curs sunt baza performanţei, pentru că nu poţi să faci mare lucru cu 30 de elevi în clasă.
Cât este pasiune, cât este muncă, mă refer la elev şi cât este implicarea profesorului pentru a atinge performanţa în informatică ?! Aveţi astfel de elevi ?!
Cred că trebuie să fie un procent egal, pentru că dacă nu există pasiune, nu poţi să munceşti, iar profesorul nu are cui să predea, dacă elevul nu este pasionat şi nu munceşte, deci, practic pentru a reuşi procentele trebuie să fie egale. Elevii noştri sunt pasionaţi de informatică. La Colegiul nostru, anul acesta nu am avut performanţe foarte mari, olimpiada fiind foarte grea, subiectele de fapt sunt foarte dificile. Dar avem performanţe la Olimpiada de Tehnologia Informaţiei, acolo am avut în fiecare an elevi calificaţi la naţională. Această olimpiadă este mai practică. Se referă la studiul programelor din pachetul Microsoft, adică se lucrează pe Word, Excel şi elevii noştri aici au performanţe. E foarte greu să iei un elev în clasa a IX-a, care nu are niciun fel de cunoştiinţă despre programare şi să-l duci să ia un premiu la Olimpiadă.
Este adevărată afirmaţia, dacă un elev e bun la matematică…e bun şi la informatică ?!
Da, pentru că informatica se bazează mult pe gândirea logică. Dacă un copil este bun la matematică, deci are o gândire logică sau dacă este bun la fizică, atunci poate fi un elev foarte bun şi la informatică.
Ce aţi schimba în sistemul nostru de educaţie, mă refer la Evaluarea Naţională sau la Bacalaureat ?
La Evaluarea Naţională nu aş schimba nimic din punct de vedere a materiilor de examen. Eu consider că este un examen foarte bun. La Colegiul nostru se intră cu note foarte mari. Am avut şi copii cu 10. Dar aş pune tituşi o condiţie. Ca la liceu să se intre cu note de peste 5. Să se intre aşa cum a fost în urmă cu cinci-şase ani. Pentru că tu, ca profesor, când preiei un elev care a intrat cu nota 2, adică, are nota 2 la română sau la matematică nu mai poţi să faci nicio performanţă cu el. Dacă el în opt ani de zile nu a depăşit să ia decât nota 2, ce să faci tu ca profesor, ca la finale liceului acest elev să obţină nota 5. Acesta este motivul pentru care sunt notele care sunt la Bac. Profesorul respectiv nu are nicio vină. El îşi dă toată silinţa, dar dacă elevul nu a învăţat materia în gimnaziu, nu are cum să mai recupereze, în plus materia se complică în liceu. Dacă el în gimnaziu nu a reuşit să înveţe tabla înmulţirii, să facă adunări şi scăderi. Asta înseamnă nota 5. La matematică nu este ca la alte discipline, dacă ai pierdut o lecţie poti să o înveţi pe următoare.
Dar la Bacalaureat ce aţi schimba…?!
La Bacalaureat, în schimb…da, aş face câteva modificări. Aş schimba, dacă ar sta în puterea mea, foarte multe. În primul rând să fie diferenţiat, pe nivele, ce vrei să faci cu diploma respectivă. Mă rog, pentru liceele teoretice, Bac-ul poate să rămână aşa cum este, pentru că este foarte bun, dar pentru liceele tehnologice, pentru diciplina de la punctul C, să fie o disciplină studiată în liceu, în cadrul ariei tehnologice, acolo se studiază foarte multe discipline tehnice şi nu le regăsim pe niciuna la Bac. Acum trei-patru ani s-a discutat, să se dea la Bac o materie din aria specializării. De exemplu, un elev de acolo se specializează pe comerţ, face multe materii pe comerţ, iar la Bac dă biologie IX-X, pentru că el, la liceul în clasele XI-XII nu mai studiază biologie. Cum un elev de clasa a XII-a poate să promoveze la o materie pe care a studiat-o în clasa a IX-a, iar el în ultimii ani a învăţat materii din aria specializării lui ?! Aşa că ar trebui să-i dai voie să-şi aleagă la materia opţională la Bac o materia din aria tehnologică. Româna, Matematică sunt obligatorii, dar cel puţin la materia opţională, lasă-l să-şi aleagă din aria specializării.
De ce v-aţi făcut profesor ?!
Am avut o pasiune. Ne mică învăţam păpuşile, le aliniam şi le predam. Practic, când am terminat eu liceul nu m-am gândit la altceva. A cochetat puţin cu Dreptul şi chiar este un regret, dar atunci în 1990, au avut loc nişte schimbări. Se studiau nişte discipline şi era unele de examen. Apoi s-au schimbat şi m-au bulversat. Matematica a fost pasiunea mea, iar când m-am dus să-mi depun dosarul la Facultate, nu ştiu exact de ce l-am pus la această specializare. A fost o alegere de moment pe care nu o regret, ci din contră, m-am dezvoltat frumos. La începutul facultăţii am fost lovită aşa direct, de o disciplină de care nu aveam cunoştiinţă, total nouă. Vorbim de momentul 1990…vă mai aduceţi aminte ce calculatoare aveam atunci.
Recomandaţi astăzi tinerilor să se ducă către informatică la facultate ?!
Da, desigur. Informatica a devenit foarte importantă în societatea actuală, este într-o schimbare permanentă. Se schimbă într-un ritm factorial, însă baza rămâne mereu aceiaşi, baza cunoaşterii rămâne aceiaşi. Foarte mulţi elevi merg mai departe la Facultatea de Informatică din cadrul Universităţii, dar foarte mulţi optează şi pentru Facultatea de Automatică. Cei mai buni elevi merg către Automatică, pentru că au două posibilităţi. Pe de o parte, învaţă să dezvolte anumite programe, dar au şi posibilitatea asta de automatizare, să înveţe cum să automatizeze anumite activităţi şi atunci având această dublă posibilitate, merg către Automatică.
Dar mulţi preferă şi universităţi din afară. Va fi o problemă pentru societatea românească ?
Nu faptul că ei urmează universităţi în afară, ci faptul că ei nu se mai întorc şi că cei mai buni muncesc afară. Eu le spun la mulţi, că o să fie rău de bătrâneţile noastre pentru că cei care rămân se vor specializa într-un domeniu, dar mulţi pleacă şi vom avea probleme cu sistemul de pensii.
Dar dumneavostră aţi fost vreodată tentată de mirajul străinătăţii ?!
Nu, nu am fost. Dar informatica poate să fie studiată şi de acasă. Marea majoritate a celor care lucrează în domeniu, lucrează de acasă, pentru că poţi să faci de oriunde, nu trebuie să locuieşti în Anglia ca să lucrezi pentru o firmă din Marea Britanie. Şi sunt foarte multe firme care muncesc astfel. Sunt mulţi care şi-au externalizat afacerile, În domeniul informaticii nu trebuie să fi neapărat plecat afară.