UE şi Grecia continuă negocierile

0
406

Comisia Europeană a anunţat ieri că Grecia şi UE şi-au continuat „negocierile constructive” cu privire la lista reformelor ce condiţionează reluarea ajutorului financiar acordat acestei ţări, însă „nu sunt încă pe punctul” a le finaliza. „Nu am ajuns încă acolo”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene (CE) Margaritis Schinas, întrebat în timpul unui briefing de presă cu privire la finalizarea listei de măsuri de redresare pe care Atena s-a angajat să le prezinte creditorilor săi (UE, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană). „Faptul că experţii” celor două partide „au lucrat tot weekendul şi continuă şi azi”, atât la Atena, cât şi la Bruxelles, „este un semn pozitiv privind hotărârea lor de a se angaja de o manieră constructiv”, a mai spus Schinas. Instituţiile care creditează Grecia au cerut iniţial o listă completă de reforme pentru luni, în baza căreia miniştrii de finanţe ai zonei euro să poată conveni, în timpul săptămânii, asupra reluării vărsămintelor de împrumuturi către această ţară, a cărei visterie este aproape goală. Precizând faptul că îi revine zonei euro să fixeze viitoarele etape, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene nu a evocat data unei viitoare reuniuni a Eurogrup, ci doar a unei posibile reuniuni pregătitoare, „înainte de Paşti”. „Scopul negocierilor este să se asigure că lista este în acelaşi timp credibilă şi globală”, a subliniat acesta. Premierul grec, Alexis Tsipras, s-a declarat încrezător duminică în ceea ce priveşte „un sfârşit fericit” al acestor negocieri, chiar dacă partea europeană a trimis balonul în terenul grec, subliniind că rămân „multe lucruri de precizat”. Atena, care respinge orice măsură recesionistă, afirmă că a elaborat un program de reforme, în special în materie de luptă împotriva fraudei fiscale, susceptibile să garanteze pentru 2015 o cotă de creştere cu 1,4% a PIB şi un excedent primar de 1,5%.