Primăverile artistului plastic Victor Pârlac

0
436


În urmă cu câţiva ani, într-o nefericită împrejurare, a pierdut contactul direct cu lumea artistică a urbei. De-atunci, i-l refac – din grijă, din dragoste, din respect – doar prietenii, care îi telefonează zilnic ori îi trec pragul apartamentului din centrul Craiovei. Victor Pârlac nu a pierdut însă contactul cu arta, care i-a definit întreaga existenţă.

Chiar dacă acum nu mai poate contempla un peisaj din comuna natală – Făureşti, judeţul Vâlcea – pe care i-a plăcut atât de mult să o surprindă în picturile sale, o străduţă, o biserică ori o curte interioară de pe Lipscani… O face doar cu gândul şi-apoi aşterne pe pânză imaginea filtrată prin sufletul sensibil al domniei sale. Tuşe energice, tonuri calde, teme variate împart zilnic spaţiul parcă prea îngust al pânzei, impregnând o vreme aerul cu mirosul pătrunzător al vopselurilor. Apoi, odată ce au prins contur, se odihnesc cuminţi, până prin martie, când se dezvăluie, în toată splendoarea, privitorilor…

Aşa se face că, de câţiva ani, primăverile artistului plastic Victor Pârlac au culoare. Culoarea sufletului său sensibil sprijinit de şevalet şi a dragostei imense pentru artă, culoarea sărbătorii încă unei expoziţii pe simezele Galeriei „ARTA”, dar şi a unei vârste care, în fiecare martie, mai schimbă o cifră. La mulţi ani, maestre Victor Pârlac, pentru cei 78 de ani împliniţi ieri!

Sunt exact 50 de ani de când Victor Pârlac a fost repartizat la Craiova ca profesor de pictură, după ce absolvise Facultatea de Arte Plastice din Timişoara şi Academia de Arte „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. De-atunci, din 1964, şi până în 2006 a predat în cadrul Şcolii de Artă „Grigore Gabrielescu”, actuala „Cornetti”, între 1985 şi 2000 fiind şi director al acestei prestigioase instituţii. A devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi chiar preşedinte al filialei craiovene, în perioada 1995-2000. Şi-a împărţit, aşadar, viaţa între catedră şi pictură şi cum pasiunile adevărate nu se sting niciodată, se aşază şi astăzi, cu aceeaşi dăruire, în faţa şevaletului. Deşi cu greu…

Şi-a asumat boala nu ca pe o povară, nu ca pe o pedeapsă, ci ca pe o comoară dăruită de Dumnezeu pentru regăsire”

«Victor Pârlac a trecut, în urmă cu cinci ani, printr-o situaţie aparte – o problemă de sănătate –, fiind condamnat la orizontalitate. După cum ştiţi, se mişcă foarte greu, foarte rar coboară din pat şi este ajutat să urce în scaunul cu rotile pentru a picta. Pentru că Victor Pârlac, şi la această oră, din fericire şi spre bucuria noastră a tuturor, trăieşte ca om, este viu, gândeşte. Şi este viu şi ca pictor. (…) Dacă pictura din anii de tinereţe şi de maturitate exprima o linişte şi o seninătate aparte, dar şi un clocot abia perceptibil, pictura recentă pare să fie emanaţia unui vulcan. Aceasta este starea sa de spirit din ultimii 5 ani, a omului care şi-a asumat boala nu ca pe o povară, nu ca pe o pedeapsă, ci ca pe o comoară dăruită de Dumnezeu pentru regăsire, pentru aplecare mai atentă asupra universului său lăuntric, asupra lui însuşi», sublinia Dan Lupescu, directorul Direcţiei pentru Cultură Dolj, la vernisajul expoziţiei de pictură şi grafică purtând semnătura artistului Victor Pârlac. Evenimentul a avut loc pe data de 17 martie, la Galeria „ARTA”, fiind organizat de Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Craiova şi de Muzeul de Artă din Craiova.

Cu gândul prin Craiova de-altădată, pe uliţele copilăriei, printre flori de câmp…

Nu mai puţin de 30 de lucrări – majoritatea în ulei pe pânză şi pe carton –  realizate în decursul anului trecut şi la începutul acestuia şi-au găsit loc pe simeze. „Flori albe”, „Flori de toamnă”, „Curte interioară pe Lipscani”, „Peisaj din parc”, „Catedrala Madona Dudu, panoramă”, „Curtea părintească”, „Flori de câmp”, „Natură statică cu sticlă verde” sunt doar câteva dintre ele.

„Încerc să mă prezint în faţa dvs. în alt mod decât până acum. De această dată, în această expoziţie aduc o gamă largă de teme şi subiecte, dar şi tehnici diferite. Pentru că, discutând cu privitorii, mi-am dat seama că nu e bine să lucrezi numai într-o singură tehnică, ci trebuie să fii mai larg în modul de exprimare şi în modul de realizare a lucrărilor (…) Am reuşit să realizez o serie de peisaje, inclusiv din comuna mea natală, dar şi din Craiova, din oraşul vechi, panorame ca cele asupra catedralelor Madona Dudu şi Sf. Dumitru. Le-am alăturat o serie de flori şi portrete, pentru că mi-a plăcut să studiez chipul uman», mărturisea Victor Pârlac într-o înregistrare video prezentată la vernisaj – o modalitate a organizatorilor expoziţiei de a-l aduce pe artist şi mai aproape de public.

A rămas acelaşi colorist remarcabil, acelaşi pictor de mare sensibilitate”

Evenimentul a reunit numeroşi prieteni ai artistului, colegi de breaslă şi iubitori de artă, cu toţii purtându-i lui Victor Pârlac, înainte de toate, o imensă admiraţie. „Ne-am adunat aici pentru un vechi prieten, un om cu o inimă mare, un artist excepţional pentru cunoscători şi special sufleteşte pentru mine. Nu este un gest de simplă curtoazie, este expresia preţuirii statuată în ani şi ani de debordantă şi efervescentă activitate creatoare. Peisagist redutabil dintotdeauna, de la o vreme încoace, prin forţa lucrurilor, artistul nu mai surprinde realitatea, natura, la faţa locului, nu mai are puterea să o facă. I-a rămas însă puterea de a surprinde şi o manifestă plenar asupra noastră”, sublinia Emilian Ştefârţă, managerul Muzeului de Artă din Craiova.

Pe de altă parte, Paul Rezeanu, fost director al acestei instituţii, remarca faptul că, în ultimii ani, deşi îi lipseşte libertatea de mişcare, Victor Pârlac impresionează prin vitalitatea şi forţa lucrărilor. «O viaţă întreagă a făcut o pictură prin care a mângâiat pânza cu culorile sale totdeauna calde, optimiste. Din păcate, destinul său – care este aşa cum îl ştiţi – l-a determinat să schimbe tehnica de lucru. Dacă înainte pânza era doar mângâiată de pensulă, acum observăm o tuşă energică, o tuşă care ne face să credem că este un pictor viguros. Dar, indiferent cum, a rămas acelaşi colorist remarcabil, acelaşi pictor de mare sensibilitate. Eu am avut şi continui să am o mare admiraţie faţă de el. Pictura sa merită să fie admirată, merită toată atenţia noastră», a apreciat Rezeanu.

***

Expoziţia de pictură şi grafică realizată de Victor Pârlac rămâne deschisă şi zilele acestea la Galeria „ARTA”. Poate fi vizitată zilnic, între orele 10.00 şi 17.00, intrarea publicului fiind liberă. De asemenea, este o expoziţie cu vânzare, cele 30 de lucrări având preţuri cuprinse între 400 şi 1.200 de lei.

 

Ovidiu Bărbulescu, artist plastic:

«Îl cunosc pe Vicu Pârlac de 59 de ani. Am fost colegi de facultate, am împărţit aceeaşi cameră de cămin, iar în 1964 am fost amândoi repartizaţi la Craiova. Vă spun aceste lucruri pentru că întotdeauna, chiar şi astăzi, a fost înconjurat şi stimulat de colegii săi, care îl vizitează sau îi telefonează. S-a întâmplat inclusiv pentru pregătirea acestei expoziţii. Ceea ce l-a impresionat…».

Paul Rezeanu, istoric de artă:

«Eu îl cunosc pe Victor Pârlac de aproape 50 de ani. M-a legat şi mă leagă de el o trainică şi sinceră prietenie. Încă de la început mi-am oprit privirile asupra picturii sale, o pictură care merge pe linia figurativului tradiţional românesc, o pictură de o sensibilitate deosebită. Victor Pârlac a fost şi este – expoziţia de faţă ne-o dovedeşte – un pictor care n-a privit peste umăr, n-a cochetat cu diversele curente moderne, ci a ştiut linia sa, pe care a mers şi a adâncit-o. Astfel că astăzi, când intrăm într-o expoziţie, de grup sau colectivă, imediat îi recunoaştem tablourile».

Aurel Petrescu, artist plastic:

«De domnul Victor Pârlac mă leagă o prietenie veche, onorantă, încă de când eram elev la Şcoala de Artă, pe atunci „Grigore Gabrielescu”. Dânsul ne aranja naturile statice, florile, obiectele, lucram după model, ne ţinea cursuri de istoria artei. Niciodată nu a încercat să ne impună stilul său, căuta să dezvolte personalitatea artistică a fiecărui cursant, a fiecărui absolvent al şcolii, viitor pictor. Cumpăra culori, pânze, chiar rame pentru anumiţi elevi care nu aveau posibilităţi şi, aşa cum îi plăcea să spună, care promiteau. Această generozitate s-a transferat în domeniul artei sau poate din artă a venit către domnia sa».