Simpozion naţional studenţesc, la Tismana

0
353

Facultatea de Teologie, Istorie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii din Craiova va organiza, în perioada 15-17 mai, la Mănăstirea Tismana, în judeţul Gorj, cea de-a V-a ediţie a Simpozionului Naţional Studenţesc „Sensul suferinţei şi al vindecării în Sfânta Scriptură şi în operele Sfinţilor Părinţi”. „Lucrările elaborate sub îndrumarea unui cadru didactic vor fi trimise organizatorilor până la sfârşitul lunii, urmând ca, până la data de 4 mai, să fie anunţate cele admise spre prezentare în cadrul simpozionului”, a precizat asist. univ. dr. Mihai Ciurea, din cadrul facultăţii. Lucrările susţinute vor fi publicate într-un volum care va apărea în cadrul unei edituri acreditate de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior.