Liderul puternic de la Budapesta este, şi se ştie asta, unul din puţinii oameni politici europeni, aflaţi în graţiile noului preşedinte american Donald Trump. Şi-a pregătit cu răbdare, tact şi curaj, momentul, a şi riscat, dar în cele din urmă „i-a ieşit”, cum se spune, încât ca recompensă a primit nu una, ci două invitaţii la Mar-a-Lago, anul trecut, Donald Trump evaluându-l ca „un om grozav”. Există, de asemenea, contacte între apropiaţii lui Donald Trump, din Washington şi cei ai lui Viktor Orban de la Budapesta, care au contribuit la „Proiect 2025”, pregătit de think-tank-ul Heritage Foundation. Cu toate acestea, politicile pro-ruse, deloc discrete ale lui Viktor Orban, ar putea afecta popularitatea lui Donald Trump. Pe plan intern, în SUA. Calculele liderului de la Budapesta de a deveni o punte de legătură între administraţia SUA şi UE sunte relevante, doar dacă administraţia de la Washington caută o astfel de punte. Când, într-o poziţie asemănătoare, se află premierul Italiei, Giorgia Meloni şi preşedintele polonez Andrzej Duda, precum şi fostul premier Mateusz Morawiecki. De ce menţionez toate aceste detalii? Pentru că în interviul cu Ion Cristoiu, pe chestiuni de politică externă, Călin Georgescu, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, s-a apropiat mult de viziunea lui Viktor Orban. A susţinut unele idei revizioniste, discutând despre teritorii externe pe care le consideră parte a României, stârnind furie la Kiev. A mai spus că Ucraina e un stat inventat, care va fi rupt în bucăţi, iar unele din teritoriile sale vor fi preluate de România. Afirmaţii preluate de presa ucrainiană. În acest punct s-a apropiat de discursurile lui Vladimir Putin, care în repetate rânduri a spus că la „destrămarea” ex-URSS, Ucraina trebuia să iasă cu ce a intrat. Afirmaţiile lui Călin Georgescu, din păcate, contravin normelor internaţionale, principiilor UE, fiind şi riscante şi nefericite. A mai adăugat că „războiul e pierdut pentru Ucraina”, ceea ce nu e departe de adevăr. O suită de mesaje elaborate, pregătite în prealabil, între care acela că suntem într-un punct de cotitură şi cine nu înţelege asta va rămâne în afara peisajului, au reţinut atenţia. I-a citat repetat, aproape cu evlavie, pe Donald Trump, vicepreşedintele Vance, Elon Musk, Giorgia Meloni, Netanyahu şi a reamintit, fiindcă dădea bine, importanţa SUA pentru politica externă a României, susţinând că „America nu va mai negocia prin Bruxelles”, ci cu fiecare ţară în parte. Pe tot parcursul interviului a afişat un calm nefiresc, deşi unele dintre afirmaţii aveau încărcătură explozivă. Nu l-am văzut o clipă agitat, încordat, revenind asupra unei afirmaţii anterioare, oscilând între afirmaţii, încât să semnaleze că dibuie formule încă ceţoase. A expus cu o articulare, aparent coerentă, metodică, definitivă, proiectul său, dacă ar fi ales. N-a spus că ne aşteaptă o perioadă „de aur”, cum a spus Nicolae Ceauşescu, la congresul al 9-lea din 1965, dar s-a uitat, fiindcă a spus-o recent şi… Donald Trump. Dumitru Popescu în „Cronos autodevorându-se” (vol. II) vorbeşte de o proastă inspiraţie metaforică, o stângăcie proverbială în mânuirea vocabularului românesc. Nu exclud, ca fără să-l nominalizeze, fiindcă nu e de bon-ton, Călin Georgescu să ştie că în 1965, aflat în faţa unei dileme, liderul comunist de la Bucureşti a ales drumul fulgerător, fără ezitări, cu o intuiţie de excepţie, înţelegând că un salt istoric nu se poate face cu jumătăţi de măsură. Totul potenţat de o viziune a centrului politic asupra evoluţiei sociale. Contextul politic din ţară, dar şi din exterior îi permiteau liderului comunist de la Bucureşti astfel de evoluţii, după ruptura cu poziţia de satelit a Uniunii Sovietice, apropierea de Occident, primenirea gândirii sociale, implicarea tuturor categoriilor populaţiei în deblocarea propriilor perspective. Interviul lui Călin Georgescu n-a „rupt norii”, prin spusele sale, care i-au creat probleme de imagine, la Bruxelles, dacă mai era nevoie, fiindcă după Robert Fico, premierul Slovaciei şi Viktor Orban, premierul Ungariei, e greu de admis un candidat care anunţă apriori… ieşirea din front. Multe din afirmaţiile sale, care păreau recitate, erau elaborate în timp, sedimentate, şi pliate momentului. Rămâne de văzut dacă va accepta o întâlnire, faţă în faţă cu Crin Antonescu, candidatul coaliţiei guvernamentale, pentru a putea evalua, cântări mai bine, ce e confecţionat şi ce e zăcământ autentic în toată filozofia sa privind politica externă a României. N-a beneficiat în timpul interviului pomenit de întrebări capcană, discuţia fiind una excesiv de cordială, deşi unele derapaje (mă refer la cumpărarea porturilor maritime în Bolivia, de către chinezi, ţara sud-americană neavând ieşire la mare) meritau amendate.
