Deputatul Ion Călin : “Moţiunea de cenzură, din toamna lui 2019 – o pastilă amară”

0
735

Deputatul Ion Călin, vicepreşedintele PSD Dolj, cel care va conduce campania electorală pe judeţ, a precizat astăzi, la Craiova, în cadrul Conferinţei Extraordinare a Organizaţiei Judeţene a PSD Dolj, că se încheie un ciclu electoral în care organizaţia a avut cele mai bune rezultate : s-au câştigat alegerile pentru Primăria municipiului Craiova, Consiliul Judeţean, precum şi 71 de primari din cei 111, 705 mandate de consilieri locali şi 25 de mandate de consilieri judeţeni. “Organizaţia noastră este aşa cum ne place nouă să o spunem o formaţiune politică de mare anvergură care şi-a arătat forţa politică. Conducerea nou aleasă sau realeasă la ultima conferinţă din luna august, a anului trecut, în faţa aproape 2000 de lideri, a reuşit să impună o conducere tânără şi respectabilă.  Şi cu susţinerea voastră am reuşit să trecem printr-o perioadă politică tumultoasă. Alegerile europarlamentare au reprezentat un moment de cotitură pentru formaţiunea nostră politică impunându-se o nouă reorganizare, iar noi la Dolj am fost într-o permanentă comunicare. Toamna lui 2019 a fost cea mai provocatoare perioadă din ultimii trei ani. Moţiunea de cenzură a fost o pastilă amară pentru că ştiam că toată munca depusă de noi în trei ani va fi distrusă prin măsurile impuse de guvernul liberal. Am plecat în alegerile prezidenţiale cu şansa a doua, dar, totuşi am reuşit să ne ducem candidatul în turul al II-lea”, a spus deputatul Ion Călin.