Ajunse la actul 11, manifestările „gilets jaunes”, de la sfârşitul fiecărei săptămâni în Franţa, au pus pe jar guvernul Edouard Philippe, care a şi făcut o serie de concesii, de acum cunoscute, în prezent la nivelul ţării derulându-se dezbateri pe o serie de deziderate rezultate din doleanţele manifestanţilor. Se vorbeşte însă de o fractură între Franţa urbană şi Franţa periferică, una instalată în mondializare, alta în abandon. Se vorbeşte şi de necesitatea revigorării democraţiei, dar nimeni nu spune cum. Intelectualii de serviciu, precum Bernard Henry Levy îi execută pe protestatarii anti-Macron. Numai că aparenta aderenţă la spiritul manifestărilor „vestelor galbene”, încurajate inclusiv de formaţiuni politice prezente în Parlament, nu a rămas neluată în seamă. Şi capitalizarea violenţei, a revoltei, sărăciei şi dezbinării a căpătat un sens. Deja „vestele galbene” – ultimul act destul de anemic – se pregătesc în vederea alegerilor europene din luna mai, anunţând printr-un contestatar din Nisa, o listă de candidaţi „apolitică şi asindicală”, botezată „Uniunea galbenă”. Marţi, la conferinţa de presă a prezentării acesteia, accesul a fost strict vegheat. Salutată de partide politice, dar şi criticată de personalităţi politice, eclozarea acestei mişcări civice a readus în dezbaterea Adunării Naţionale o propunere legislativă numită „legea Bruno Retailleau”, cu privire la prevenirea actelor de vandalism şi violenţe în timpul manifestărilor de stradă, o lege care nu este „anti-veste galbene” şi anti-manifestanţi, cum susţine ministrul de Interne, Christophe Castaner, reclamată de sindicatele din Poliţie, dar criticată sub anumite aspecte de asociaţiile de magistraţi. Pentru evitarea pierderii de timp guvernul a utilizat propunerea senatorului republican Bruno Retailleau, votată la Palatul Luxembourg (sediul Senatului) în octombrie anul trecut. Opoziţia şi inclusiv mai mulţi „marcheurs” (La Republique en Marche) consideră că prevederile legii – prevenirea violenţelor din timpul manifestaţiilor şi pedepsirea autorilor acestora, fişarea persoanelor interzise – prezintă riscuri de neconstituţionalitate. Pe de altă parte se invocă realitatea că dreptul la manifestare a devenit sinonim cu dreptul la violenţă, incendieri de bunuri publice, injurii, şi că nu mai există „evenimente în stradă” fără gaze lacrimogene, bastonade, gloanţe de cauciuc, tunuri cu apă, televizarea unor grupuri radicale care pun stăpânire pe spaţiul fizic al manifestării, transformându-l în câmp de luptă. S-au propus numeroase amendamente – perimetre stricte de securitate în funcţie de numărul participanţilor – dar, după toate aparenţele legea va trece prin Adunarea Naţională, guvernul aşteptând acum textul final pentru a stabili responsabilităţile penale la trupele delictuale, inclusiv instituirea delictului penal de acoperire a feţei. Un amendament al grupului LREM prevede ca prefectul să poată interzice, cu două ore înaintea manifestării şi până la dispersarea acesteia, orice eveniment. „Franţa aspiră la ordine, dar ordinea nu înseamnă mutilarea opoziţiei politice şi utilizarea iraţională a forţei de puterea macroniană”, a scris pe Twitter Marine Le Pen, lidera Adunării Naţionale. Au apărut însă şi „vestele albastre” şi „fularele roşii”, reţelele de socializare umplându-se de mesaje „pro-Macron”. Cine se află în spatele acestor mişcări apolitice nu se spune. Pe de altă parte, peste 500 de plângeri contra ministrului de Interne, Christophe Castaner, potrivit unui comunicat al Curţii de Casaţie, au fost anulate de procurorul general Francois Mollins. Toată geneza „vestelor galbene” şi manifestarea acestora în stradă capătă de acum alte sensuri şi subînţelesuri, deşi filosoful italian Antonio Negri, care trăieşte la Paris din 1983, opinează că „vestele galbene” nu ar trebui să se transforme în partid politic. Şi o întrebare care stăruie este următoarea: ce să caute reprezentanţii acestora în viitorul Parlament European? Dar poate tocmai de aşa ceva este nevoie, după ceea ce se observă în nu puţine ţări din spaţiul UE.
