Actrița TNC Gina Călinoiu joacă la Saint-Denis, Franța

0
481

Actrița Gina Călinoiu, de la Teatrul Național din Craiova (TNC), continuă parcursul său internațional, cu un nou spectacol care se adresează publicului francez. Astfel, alături de actorul Lionel González, ea va juca la Teatrul Gérard Philipe (Saint-Denis, Franța) în spectacolul „Analfabeții”, o producție a companiei Le Balagan’ retrouvé, în parteneriat cu Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și cu susținerea Théâtre des Bains-Douches – Le Havre.

Spectacolul este o adaptare după cunoscutul film al cineastului suedez Ingmar Bergman, „Scene din viața conjugală”. Alături de cei doi actori evoluează și muzicianul Thibault Perriard, un apropiat al platourilor de teatru.

Gina Călinoiu și Lionel Gonzales au mai evoluat împreună, inclusiv în România, în spectacolul „Mâine totul se va sfârși”, iar colaborarea dintre cei doi artiști promite noi spectacole viitoare.

Spectacolul „Analfabeții” va fi prezentat pe scena Mehmet Ulusoy a teatrului din Saint Denis în perioada 8-24 februarie 2019.