Zeci de mii de persoane au protestat faţă de interdicţia vizând musulmanii în SUA

0
325

SUAZeci de mii de persoane din statele americane au protestat în oraşe şi aeroporturi faţă de decizia preşedintelui Donald Trump de a interzice intrarea în SUA a cetăţenilor din mai multe state majoritar musulmane. În New York, Washington şi Boston un al doilea de demonstraţii a urmat protestelor care au avut loc sâmbătă pe aeroporturile americane în urma începerii aplicării directivei preşedintelui american de către agenţii vamali. Preşedintele american, Donald Trump, a semnat vineri un ordin executiv prin care se suspendă programul de primire şi instalare a refugiaţilor timp de patru luni, declarând că scopul acestei acţiuni este de a preveni pătrunderea în ţară a “teroriştilor islamişti radicali”. Mai mult, ordinul prevede interdicţia de a intra pe teritoriul american timp de trei luni pentru cetăţenii din mai multe state majoritar musulmane, cum ar fi Iran, Irak, Libia, Somalia, Sudan sau Yemen. Sute de persoane au fost deţinute sau deportate la sosirea lor pe aeroporturile din SUA. Unul dintre cele mai mari proteste a avut loc în Parcul Battery din Manhattan, de unde se poate zări Statuia Libertăţii, un simbol de bun venit pe continentul american. Charles Schumer, senatorul democrat al New Yorkului, a declarat protestatarilor că ordinul lui Trump este împotriva valorilor americane. Preşedintele Donald Trump a spus că Statele Unite vor elibera din nou vize tuturor ţărilor odată ce politicile în materie de securitate vor fi puse în aplicare în următoarele 90 de zile. Vrem să fim siguri că nu vom lăsa să intre în ţara noastră aceleaşi ameninţări pe care soldaţii noştri le combat peste hotare”, a declarat Trump. “Ca să spun clar, aceasta nu este o interdicţie care îi vizează pe musulmani, aşa cum presa anunţă în mod fals”, a spus Trump. “Nu este vorba despre religie-este vorba despre teroare şi despre garantarea securităţii ţării noastre. Sunt peste 40 de state din toată lumea care sunt majoritar musulmane şi care nu sunt afectate de acest ordin”, a mai declarat Trump. “Vom elibera din nou vize tuturor ţărilor odată ce ne asigurăm că am revizuit şi implementat cele mai sigure politici în următoarele 90 de zile”, a spus el.