Sistemul informatic al cardului naţional de sănătate s-a blocat, ieri, din cauza unor probleme tehnice, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale eliberându-se în regim off-line, potrivit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. “Astăzi, 30.01.2017, începând cu ora 8.30, Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este indisponibilă datorită unor probleme tehnice. Până la remedierea problemelor tehnice apărute, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă/se eliberează în regim off-line”, potrivit unui comunicat de presă al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Instituţia transmite că pentru transmiterea şi validarea serviciilor acordate în această perioadă sunt aplicabile dispoziţiile art.199-202 din H.G. 161/2016, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 361 – 364 din H.G. 206/2015, cu modificările şi completările ulterioare. “În acest sens, până la termenul de raportare a activităţii lunare pentru perioada în care au fost constatate întreruperi în funcţionarea PIAS, preşedintele CNAS va emite ordin, conform prevederilor legale mai sus menţionate”, potrivit sursei citate. (Mediafax)