Marea Britanie: dezbatere privind ieşirea ţării din Uniunea Europeană

0
445

parlamentul_britanicParlamentul de la Londra a deschis, astăzi la prânz, dezbaterile asupra proiectului de lege care vizează autorizarea guvernului să lanseze negocierile pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmit Reuters şi AFP.

”Acesta nu este un proiect de lege pentru a afla dacă Marea Britanie trebuie sau nu să părăsească UE ori modul în care trebuie să o facă. Este vorba pur şi simplu de a aplica o decizie deja luată”, a declarat ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, în deschiderea dezbaterii din Camera Comunelor.

Intitulat “Proiect de lege privind Uniunea Europeană (notificarea retragerii)”, documentul, extrem de succint, le cere parlamentarilor să-i ”confere prim-ministrului puterea de a notifica, potrivit articolului 50 al Tratatului Uniunii Europene, intenţia Regatului Unit de a se retrage din UE”.

Textul va fi examinat marţi şi miercuri în camera inferioară a legislativului britanic înaintea altor trei zile de dezbateri — 6, 7 şi 8 februarie — care se vor încheia cu un vot. Deşi proiectul de lege este scurt şi ar putea, teoretic, să fie aprobat rapid, aşa cum doreşte executivul britanic, el a antrenat deja depunere a cinci ‘amendamente avizate’ care vizau ‘uciderea sa din faşă’, adaugă AFP.