Dacă nu știam că „băsismul” – în variantă verbalizată – este chiar un curent de gândire și atitudine în politica românească, ne-am lămurit definitiv la 1 decembrie 2014, când însuși Traian Băsescu, de la Palatul Cotroceni, a brăzdat câmpul semantic al termenului, consfințind că „macoveismul e forma prostească a băsismului, forma teoretică extremistă, cu care nu ai ce să faci”. Pentru ca Monica Macovei să replice prompt, dintr-una, că „macoveismul e băsismul fără Udrea”. Sigur că din ignoranță nu se moare, dar ca să cităm un fost lider comunist luminat al Doljului, om altfel extrem de inteligent și de școlit, „ignorantia non est argumentum”. Așa că am lecturat cu voluptate articolul scriitorului Radu Călin Cristea din ultimul număr al revistei „Observator Cultural”, „Mimosa impudica”, despre geneza, creșterea și descreșterea băsismului. Suspectați de patentul etimologiei băsismului, în opinia autorului, sunt chiar „anteniștii 3” Mugur Ciuvică și Mircea Badea. Și ca orice curent politic, a avut răsărit și apus, contribuții de seamă din partea unor prețuiți scriitori, filosofi și moraliști ai momentului, deși, după toate aparențele, îi este hărăzit un destin crud: prăbușirea. Prin întinarea nobilelor idealuri de către cel mai bun produs al băsismului, Elena Udrea, despre care însuși Traian Băsescu mărturisea, la 10 septembrie 2014, că a mers până în pânzele albe, „altfel n-aș fi protejat-o zece ani”. Riscantă cugetare. Sigur că Elena Udrea nu a vrut să împartă cu nimeni „moștenirea Băsescu”, însușindu-și bogăția de concepte, principii și valori aduse în spațiul public. Toți ceilalți pretendenți la partaj au fost împărțiți în două tabere: băsiști buni și băsiști răi, fără o linie clară de demarcație. Am spune chiar flotantă. Fiindcă unii „buni” au devenit „răi” și invers, iar de exemple nu se duce lipsă. Theodor Baconschi, după o adevărată odă închinată Elenei Udrea, pe care nu o mai reproducem, îi dedică și o pilduitoare sudalmă: „Țopârlănia distruge România. Neamul prost s-a cocoțat pe platouri, pe funcții ministeriale, pe candidaturi la președinție. Tot ce era mai obscur, mai necioplit și mai fals a ieșit la luminile rampei. Incultura e trendy, arivismul – un succes invidiat. Orice târfă dă lecții poporului român” (20 august 2014). Toate valorile constitutive ale băsismului, așa cum s-au livrat, prin directive de gradul zero, prin aportul intelighenției și deontologilor din tabăra fostului președinte se văd făcute țăndări. Ceva la care nimeni nu se aștepta. „Udrea e o rezistență incredibilă și fizică. (…) Este un om care a avut cea mai bună absorbție de fonduri europene” (20 august 2014, B1). Surprins mereu „pozitiv” de evoluţia politică a Elenei Udrea, marea sa investiţie de încredere, Traian Băsescu îşi vede încununată opera. Şi decredibilizarea sa vine de unde nu se aştepta, din partea unui personaj, ”regina gondolelor”, pe care un intelectual ca Adrian Papahagi îl consideră nu un soldat credincios, ci vinovat de derapajul băsismului. Toată consideraţia pentru băsiştii puri necondiţionaţi. Dar problema este dacă nu cumva toate luminile, câte au fost, dacă au fost, de-a lungul unui deceniu să nu fie iremediabil obturate. Se spune că Lenin avea o vorbă scurtă, a enunțat-o și CTP, cu privire la intelighenție: „Gavno”. E jenantă traducerea din rusește. Lenin nu credea în frământarea intelectualului șovăielnic, în atașamentul acestuia față de principii, în rigoarea rațională și rigoarea morală, contrapuse demagogiei și pragmatismului. Sprijinitorii băsismului n-au motive de inhibare. Limbile sincere și profunde, tot cortegiul de gesturi îndelung exersate, inclusiv acelea de a zâmbi profitabil și celor detestați, au în aceste zile un corolar pe ecranele televizoarelor. Absentă este doar muzica.
