Reprezentanţii POSDRUSV Oltenia, la masa discuţiilor cu beneficiarii

0
399

Ieri, Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud – Vest Oltenia a organizat la sediul Prefecturii Judeţului Dolj, Seminarul de sprijin privind implementarea proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. La eveniment au participat reprezentanţi ai Organismului Intermediar şi reprezentanţi ai echipelor de management, desemnaţi din partea organizaţiilor care implementează  proiectele de tip grant, strategic şi ajutor de stat şi de minimis finanţate din FSE prin POS DRU, din Regiunea Sud Vest Oltenia. „Seminarul este organizat de instituţia noastră în fiecare lună şi vine în sprijinul beneficiarilor de finanţare nerambursabilă pentru a asigura o abordare unitară a modului de implementare a proiectelor. Dezbaterile care au avut loc au vizat noutăţile legislative din perioada ianuarie – decembrie”, a declarat Mihaela Mocanu, directorul executiv al OIRPOSDRU SV Oltenia. La finalul întâlnirii a avut loc o sesiune de întrebări şi răspunsuri care a ajutat la clarificarea dificultăţilor întâmpinate de beneficiari în procesul de implementare a proiectelor.

 

La această dată Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud-Vest Oltenia gestionează un număr de 81 proiecte, cu o valoare totală de 318 847 808 lei din care 54 de proiecte în valoare de 258545227 de lei în implementare şi 27 de proiecte in valoare de 60302581 lei finalizate.