Mario Ovidiu Oprea: “UNPR un partid al promiscuităţii şi al şantajului”

1
471

Aşa cum era de aşteptat, după declararea neconstituţională a Legii comasării alegerilor, primarii care doreau să treacă la UNPR, au început să dea înapoi şi să reconfirme adeziunile la partidele sub sigla cărora au fost aleşi în vara anului 2008. Cei mai mulţi primari “daţi” ca trecuţi la UNPR sunt din curtea PNL Dolj, motiv pentru care liberalii doljeni au început să îi aducă pe aceştia în conferinţe de presă pentru a reconfirma apartenenţa lor liberală. S-a întâmplat şi ieri la sediul PNL Dolj, unde senatorul Mario Ovidiu Oprea şi Dan Mogoş, l-au adus alături de ei pe primarul comunei Scaeşti, Anton Bonoiu, şi pe Antonie Drăghici, care era celor plecaţi la PDL.

“Sunt aici doi dintre primarii despre care s-a speculat că fac parte din alte partide. UNPR a încercat şi încă mai încearcă să convingă oameni de la alte partide să vină la acest partid care este unul al promiscuităţii şi al şantajului. Povestea de dragoste cu politicul românesc, a acestui partid, măsurată în procente, se opreşte la prima diviziune, nu va mai creşte pentru că nu au cum să păcălească electoratul. Politica şi la noi în ţară, aşa cum este în democraţie, se face de jos în sus şi nu invers. UNPR este un partid făcut de sus în jos de domnul Traian Băsescu. Pentru a avea voturi într-o anumită localitate trebuie să convingi electoratul, să ai acţiuni politice, să ai organizaţie, să ai o echipă puternică, trebuie să identifici oamenii pe care locuitorii comunei îi doresc ca şi primari. La PNL aceste lucruri există”, a spus Mario Ovidiu Oprea în deschiderea conferinţei de presă de ieri.

“Cadrul legal nu îmi permite să mă transfer la altă formaţiune politică”

Întrebat dacă poate vorbi despre un şantaj concret la adresa unor primari PNL, senatorul Mario Ovidiu Oprea, a evitat întrebarea. În schimb, primarul comunei Scaeşti, Anton Boniu, care a participat la reuniunile celor de la UNPR, a declarat că s-a dus de bună voie, pentru că i s-a părut normal să discute şi cu aceştia. Întrebat dacă va candida sigur din partea PNL Dolj, la alegerile locale din vară, Anton Bonoiu a încercat să se eschiveze, dar în cele din urmă a dat un răspuns afirmativ: “Nu cred că nu puteam să port o discuţie cu cineva care promitea că mă poate ajuta în ceea ce priveşte anumite lucruri necesare în comună. Era firesc să port astfel de discuţii, pentru că reprezint interesul comunei şi trebui să rezolv problemele oamenilor. Nu ştiu dacă se materializează ce am vorbit cu cei de la UNPR. Oricum, cadrul legal nu îmi permite să mă transfer la altă formaţiune politică. Bine ar fi să se materializeze discuţiile pe care le-am purtat. Eu acum sunt membru PNL. Ce pot spune? Voi fi candidatul PNL”.

ALINA DRĂGHICI şi MARIN TURCITU

1 COMENTARIU

Comments are closed.