Într-o intervenţie la Digisport, din vacanţa de Sărbători în care se află, principalul acţionar al Universităţii Craiova, Mihai Rotaru, a anunţat ultimele veşti despre echipă. Rotaru a anunţat că a cedat deja 40 la sută din acţiunile clubului şi intenţionează să mai rămână în viitor cu maxim 10 procente. Rotaru a abordat şi alte subiecte interesante pentru fanii echipei din Bănie.
Mihai Rotaru…
Cedarea acţiunilor clubului: “Suntem pe drumul cel bun în ceea ce înseamnă atragerea de finanțare. Stăm bine în acest moment. Voi rămâne întotdeauna să susțin echipa, dar minoritar, asta e sută la sută. Îmi doresc să ajung la zece la sută. În acel moment, deciziile vor fi luate de președintele clubului. Dani Coman, Șfaițer, Răzvan Raț poate ajunge un președinte bun. AGA trebuie să controleze clubul, nu mai am treabă în acel moment. În acest moment, sunt undeva la 60%. Avantajul e că avem o expertiză în spate. Au fost patru ani înainte de pandemie, când Universitatea Craiova a fost pe profit. Pandemia ne-a întors. Am reînviorat un brand, am făcut profit, am fost aproape să câștigăm campionatul. Suntem a treia echipă a campionatului din punct de vedere sportiv”.
Despre Transferuri: ”Acum am închis telefonul, am vorbit cu Ivaylo Petev despre doi jucători. Fundaș central, unul dintre ei, acolo am avut accidentări, iar pe celălalt nu pot să vi-l spun în momentul acesta, sunt superstițios. Nu e portar. David Lazar s-a prezentat foarte bine în meciul de Cupă, Popescu e ok. Avem doi portari valoroși și încă un tânăr foarte bun, Goga”.
Despre Mitriţă: ”Pentru Mitriță am avut ofertă de la arabi în prima săptămână după ce a semnat. I-am spus ’Alexandre, ne facem de râs. Am avut ofertă, imediat, banii pe masă, el un salariu foarte bun. A făcut spectacol la arabi. Nu cred că va avea vreodată probleme să meargă în Arabia Saudită. Are clauză, dar nu e vorba de clauză. Dacă voia, putea să plece la o săptămână după ce a semnat. A venit la Craiova să lase ceva în spate”
Despre finlandezul Soiri: ”Un fundaș foarte activ, campion de două ori cu Helsinki. Ivaylo Petev crede că ne poate ajuta. A fost o soluție pentru noi, e un jucător foarte motivat, care vrea să câștige ceva în continuare. Borța va pleca în iarna aceasta, deci mai aveam nevoie de un fundaș dreapta. E un post unde vrem o concurență bună. Îl avem pe Vlădoiu. Chiar dacă a jucat acolo, Căpățînă nu e fundaș dreapta. E un jucător extraordinar. Și dacă îl punem portar își face treaba foarte bine”
Despre Ivan: “Am vorbit cu Ivan înainte să plec. I-am adus aminte un moment din 2020. Atunci era într-o situație delicată din punct de vedere sportiv. În anii 2021, 2022 a fost printre cei mai buni jucători din România, cu siguranță în top trei, asta înseamnă că se poate. Anul 2024 poate fi bun sau extraordinar. În viața fiecărui sportiv sunt și momente mai puțin faste”
Despre Işfan: ”În acest moment, Ișfan are de muncă, el e într-un blocaj. L-am întrebat pe Ivaylo dacă să îl dau împrumut, mi-a zis că nu, că el contează pe Ișfan, pentru are calități de jucător de top, fizic, viteză, tehnică în regim de viteză, joc bun cu capul, capacitate bună de efort, dar în acest moment, Ișfan nu are randamentul necesar pentru a se impune. În momentul în care se va debloca va fi un jucător extraordinar nu doar pentru Universitatea Craiova, ci și pentru România”.
Despre investiţiile la Universiatatea Craiova: “Am băgat aproximativ 20 de milioane. Dacă facem o balanță între veniri și plecări, rămânem pe profit, dar problema sunt costurile operaționale. Dacă punem în balanță venirile plus costurile operaționale, plus veniturile din vânzări de jucători și celelalte surse de venit, drepturi TV, participarea în cupele europene, ticketing, merchandise, marketing, suntem pe minus cu 20 de milioane de euro, doar că în ultimii patru ani înainte de pandemie am fost pe profit, ceea ce spune ceva”.