Fără a fi, cel puţin deocamdată, un centru sacru al ţării, Craiova atrage în aceste zile, mulţi turişti, judecând după gradul de ocupare al reţelei hoteliere. S-a dus vestea despre „Târgul de Crăciun”, bine clasat în topurile europene, şi nu trebuie să fi un oştean al creştinătăţii, ca să nu contempli cum arată, nu doar centrul urbei la orele serii, feeric iluminat, dar chiar şi cartierele acesteia. Dialectic vorbind, mi se pare spectaculoasă coincidenţa între ceea ce se întâmplă în aceste zile, cu afluirea de turişti de care pomeneam, şi inaugurarea, de dată recentă, a „Foişorului de sticlă” (Centrul Cultural „Constantin Brâncuşi”), din vecinătatea Muzeului de Artă din Craiova. Care se adaugă trainicei zestre culturale, cu atâtea şi atâtea repere. Ospitalitatea tradiţională îşi află o definitivă confirmare şi din punct de vedere comercial idea nu e de neluat în aseamă. Un duh al inspiraţiei elevate lucrează direct asupra primăriţei Lia Olguţa Vasilescu şi echipei sale, ispitită să prezinte „schimbarea la faţă” a unui mare municipiu, pregătit asiduu de momentul cumpenei între ani. Anunţat este un program artistic seducător, pe scena amplasată pe strada A. I. Cuza, în zona Universităţii. Care va fi luată cu asalt. Nu văd nici o fudulie în tot ceea ce se pregăteşte cu asiduitate. Văd doar semnele agreabile ale unui lucru bine făcut, de ceva vreme în expansiune. Pentru craioveni. Până una alta, Craiova e demult în Europa. E un mare municipiu ai cărui locuitori probează că sunt europeni, în pofina unei chinuite schimonosiri a unora, încă nedumeriţi, care îl plasau la o marginalitate obosită, printr-o ţesătură de malentendue-uri. Craiova, oraşul destinului nostru, al celor care aici ne-am născut şi trăim, cu drepturile şi obligaţiile noastre cetăţeneşti, ne-o asumăm ca pe o marcă identitară. A fost o vreme când pomelnicul de nevrednicii şi netrebnicii ne deprimau. Sau poftim, indispuneau. Actualul primar, de fapt acelaşi ca şi cel de ieri, Lia Olguţa Vasilescu, dă satisfacţie urbei de care se ocupă, amintirilor şi patrimoniului ei. Nu trebuie să mulţumească pe nimeni în mod special. Trebuie doar, şi a înţeles asta, să rămână statornic preocupată de o imagine de anvergură a oraşului, al cărui primar reales este, cu măsură, simţul dozajului, fără să epateze. Fără nici o gradilocvenţă. Spectacolul vieţii cotidiene, în aceste zile de sfârşit de an, e unul specific momentului. O euforie generală se face discret resimţită, într-un context nu tocmai liniştitor –lumea stă într-o intolerabilă cumpănă- şi ne-liniştea sărbătoririi trecerii într-un nou an pune stăpânire pe noi. Deşi suntem cuprinşi de o nerezonabilă încredere în anul care vine, găsim destule argumente care să ne bucure. Craiova este însă pregătită, poate altfel decât în anii precedenţi, sau e doar o impresie, pentru spectacolul de gală. Fiindcă asta este cumpăna anilor.
ODĂ celei prea iubite
Comments are closed.