Aproape 3,5 milioane de pachete cu ţigarete de contrabandă, descoperite, în 11 luni, de poliţiştii de frontieră români

0
278

Conform studiului Novel Research, piața neagră a țigaretelor a scăzut în anul 2022, media anuală ajungând până la 7,1% din totalul consumului, fiind cel mai mic nivel înregistrat în ultimii 15 ani. Astfel, în primele 11 luni ale anului 2022, poliţiştii de frontieră – independent sau în colaborare cu inspectorii vamali ori reprezentanţi ai altor instituţii abilitate – au reţinut în vederea confiscării aproximativ 3,5 milioane pachete cu ţigarete, în valoare de 55,3 milioane lei. De asemenea, în perioada de referinţă au mai fost descoperite 25.740 kg de tutun şi 24,137 kg de tutun narghilea.

În această perioadă, au fost identificate şi destructurate trei grupuri organizate în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigarete, în care au fost identificate 34 de persoane. Din cazuistica înregistrată, s-a constatat faptul că traficanţii proveneau, preponderent, din Bulgaria, Moldova, Turcia, Serbia, Pakistan, Ungaria, Ucraina și România etc. Cea mai întâlnită metodă folosită de contrabandiști pentru a introduce țigaretele în România rămâne în continuare trecerea acestora peste “frontiera verde” de către cărăuși, în general prin locuri greu accesibile polițiștilor de frontieră, transportate până la locurile de depozitare sau până la mijloacele de transport.

O altă metodă des întâlnită este reprezentată de introducerea ilegală a țigaretelor în România prin ascunderea acestora în mijloacele de transport (în diferite spaţii special amenajate din mijloacele de transport sau în părțile componente ale acestora), Una dintre cele mai utilizate este „metoda capac”, care constă în ascunderea pachetelor de țigarete printre alte categorii de mărfuri sau ascunderea în locașuri special amenajate, precum pereți dubli, rezervoare duble etc.

Importantă în context este şi utilizarea pe teritoriul Romaniei a unor fabrici clandestine de tigarete, doar în anul 2022, poliţiştii de frontiera reuşind să identifice şi să desfiinţeze mai multe astfel de fabrici.

“Menținerea pieței negre la un nivel situat sub media din Uniunea Europeană , prin combaterea contrabandei cu ţigarete şi a evaziunii fiscale, precum şi prin anihilarea reţelelor de traficanţi se poate realiza doar dacă vom continua, și pe viitor, să colaborăm cu autoritățile abilitate pe plan intern, extern, precum și cu companiile private de profil. În anul 2022 colaborarea cu reprezentanţii companiilor producătoare s-a materializat printr-un schimb permanent de informaţii, util prevenirii si combaterii acestui fenomen dar şi prin sprijinul acordat instituţiei noastre prin donarea unor echipamente necesare pentru supravegherea şi controlul frontierei de stat, în vederea eficientizării acţiunilor pentru combaterea contrabandei cu ţigarete. Astfel, au fost donate camere mobile de supraveghere cu senzor de mișcare de tipul camerelor de vânătoare care au fost instalate mascat, pe direcțiile identificate în baza analizelor de risc de la nivelul sectoarelor Poliţiei de Frontieră aflate la frontiera externă a Uniunii Europene. Acestea au avantajul unei supravegheri eficiente prin acoperirea unei zone mult mai extinse, şi cresc semnificativ timpul de reacție prin planificarea strategică a patrulelor în locuri de unde pot interveni cu celeritate”, precizează reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Română.

Cele mai importante cazuri

Ţigarete de contrabandā în valoare de peste 11 milioane de lei, depistate de polițiștii de frontiera de la Garda de Coastă

În data de 23.06.2022, în jurul orei 20.00, poliţiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au oprit pentru control, în localitatea Ovidiu, județul Constanța, un camion cu remorca, la volanul căruia se afla un cetățean român, în vârsta de 48 ani. În urma controlului efectuat  asupra mijlocului de transport, s-a constatat că în semiremorcă se aflau 400 de baxuri ce conţineau 200.000 de pachete cu ţigarete, fără timbru fiscal, în valoare de aproximativ 3.000.000 lei. În continuarea cercetărilor, derulate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în data de 24.06.2022, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au pus în executare 2 mandate de perchezitie domiciliară, privind două locații situate pe raza localității Săcele, jud. Constanța. În urma perchezițiilor au fost descoperite 560.000 de pachete cu ţigarete de diferite mărci, de proveniență Duty-Free, în valoare de 8.400.000 lei. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, iar întreagă cantitate de ţigarete, în valoare de 11.400.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.

Fabrici clandestine de țigarete, descoperite de polițiști

În perioada analizată, polițiștii de frontieră din cadrul IGPF, în cooperare cu ANAF, DIICOT și IGPR,  au organizat percheziții la două fabrici clandestine. Una dintre fabrici a fost localizată într-o hală industrială dezafectată din județul Buzău, autoritățile confiscând pachete de țigarete inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, produse folosite pentru ambalare, utilaje folosite în procesul de producție, precum și cantitatea de peste 1.000 kg tutun. A doua fabrică a fost localizată în județul Neamț, funcționând într-o hală aparținând unui fost complex zootehnic. Au fost ridicate în vederea confiscării utilaje de prelucrare și ambalare, materiale folosite pentru producție inscripționate cu numele unei mărci de ţigarete, precum și aproximativ 20.000 kg tutun.

 

Ţigarete de contrabandă, în valoare de 1,4 milioane de euro, depistate într-o remorcă frigorifică

În data de 27.11.2022, ora 22.00, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Dolj au executat , în zona de competenţă, o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere, în urma căreia,pe raza localității Seaca de Câmp, au identificat o remorcă frigorifică fără numere de înmatriculare, oprită pe partea carosabilă. Poliţiştii de frontieră au monitorizat zona, iar câteva ore mai târziu a sosit un bărbat la volanul unui cap tractor, care a  încercat să cupleze remorca. Imediat poliţiştii de frontieră au intervenit și au legitimat şoferul, stabilind că este un cetăţean român Întrebat cu privire la încărcătură, bărbatul a declarat că transportă produse de panificație  congelate. Poliţiştii de frontieră au deschis semiremorca şi au constatat că aceasta era încărcată cu europaleţi care conţineau baxuri cu ţigarete, fără banderolă fiscală. În urma inventarierii, polițiștii de frontieră au stabilit că în interior, se aflau 840 de baxuri ce conţineau cantitatea totală de 8,4 milioane țigarete fără marcaje fiscale. Marfa, în valoare totală de peste 1.400.000 de euro, camionul şi remorca frigorifică au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor şi lăsate în custodia Biroului Vamal Slatina. În cauză polițiștii de frontieră, împreună cu polițiștii din cadrul IPJ Dolj – S.I.C.E. efectuează cercetări, sub coordonarea  Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă asimilată.

Ţigarete în valoare de 1,5 milioane euro confiscate de polițiștii de frontieră

În data de 26.11.2022, ora 00.05, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți, au executat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile, în urma căreia a fost oprit, în localitatea Malovăț, un bărbat de cetățenie bulgară, de 47 de ani, la volanul unui ansamblu de autovehicule format din cap tractor și semiremorcă.

În urma efectuării controlului asupra semiremorcii, polițiștii de frontieră au descoperit cantitatea de 555.000 pachete țigări, fără marcaje fiscale.

Țigările, în valoare totală de 1.500.000 de euro și automarfarul au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări față de cetățeanul bulgar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Ţigarete de contrabandă în valoare de peste 2 milioane de euro, descoperite într-un tir, în spatele unui „capac” din cutii de portocale

La data de 21.12.2022, în jurul orei 3.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui autocamion, un cetățean român, în vârstă de 40 de ani. Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, portocale pe ruta Bulgaria-Ungaria. În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul pentru marfă, au fost descoperite ascunse, în spatele cutiilor cu portocale (metoda capac), 968 de baxuri ce conţineau 484.000 de pachete cu ţigarete, diferite mărci. Țigările, în valoare totală de peste 2 milioane de euro, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză polițiștii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals şi deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării, fără  a fi marcate sau marcate necorespunzător.