Premier League: Marcus Rashford salvează în prelungiri pe Manchester United

0
678

Manchester United venea după o remiză (2-2 cu Leicester) şi 8 partide fără înfrângere. Pe Old Trafford (fără spectatori) Ole Gunnar Soljkaer a trimis în teren o formaţie cu multe noutăţi în 11-le din etapa trecută, Lindeloff, Shaw, Mc Tominay, Fred, James şi Martial fiind înlocuiţi cu Wan Bissaka, Telles, Pogba, Matic, Greenwood şi Cavani. Minute în şir Manchester United, deşi a construit cu abilitate, n-a găsit soluţii în faţa unei defensive bine grupate, care l-a protejat pe portarul Rui Patricio. Dar pe teren propriu Manchester United cu numai 8 puncte, acumulate în 7 meciuri, se afla pe locul 16, cu 3 înfrângeri. Când nimeni nu se mai aştepta, în min. 90+3 Marcus Rashford a profitat de o eroare a fundaşului Kilman, a şutat cu piciorul stâng, balonul fiind deviat de Romains Sains pe spaţiul porţii. Victoria in extremis permite lui Manchester United să urce pe locul 2 cu un meci mai puţin, la 2 puncte de FC Liverpool, care se deplasează astă seară la Newcastle. Alte rezultate: Southampton – West Ham 0-0, West Bromich Albion – Leeds 0-5(!), Brighton – Arsenal 0-1, Burnley – Sheffield 1-0.