Camion încărcat cu băuturi contrafăcute, în Vama Giurgiu

0
633

În această dimineață, în jurul orei 03.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion, un cetățean român în vârstă de 31 de ani. Vehiculul era încărcat cu băuturi spirtoase provenind de la o societate comercială din Bulgaria, pentru o firmă din România. Poliţiştii de frontieră au descoperit, în autocamion, 46.200 de sticle cu alcool, totalizând 9.240 litri. În urma controlului efectuat asupra produselor și a documentelor de însoțire, s-a constatat că firma expeditoare, dar și cea destinatară nu au dreptul de producție și comercializare asupra mărcii respective, întreaga cantitate de băuturi alcoolice fiind susceptibilă a fi contrafăcută. La cercetări, șoferul a declarat că el este un simplu angajat și nu avea cunoștință despre faptul că ar putea fi probleme cu privire la marfa transportată.

Marfa, a cărei valoare pe piață se ridică la 462.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale.