Razie de amploare, în Craiova

0
509

Noaptea trecută, polițiștii craioveni au desfășurat o rayie de amploare în Craiova, pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, a activităților comerciale ilicite și a altor fapte antisociale, precum și la regimul rutier. Au fost i9nstituite 37 de filtre rutiere, fiind verificate peste 800 de autovehicule, iar 63 de agenți economici din domeniul alimentației publice au fost controlați. De asemenea, au fost legitimate 1.300 de persoane. În urma acțiunii au fost aplicate 81 de contravenții, valoarea amenzilor fiind de 23.000 de lei. În timpul misiunii, două persoane au fost amendate, deoarece aveau asupra lor, în total, peste 450 de materiale pirotehnice.