N-am prea vrut să băgăm de seamă că anul în curs – 2015 – este deja îmbătrânit, ne-o spune calendarul, şi mâine seară la cumpăna nopţii va preda ştafeta unui nou an. Pe care ni-l dorim înainte de toate, mai generos în împliniri, cu multă sănătate pentru fiecare dintre noi şi pace deplină în regiunea geografică în care trăim. Retrospectiv privind lucrurile, 2015 s-a dovedit cel dintâi an după un deceniu, cu un alt preşedinte, Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. Poate chiar, anul a început mai devreme, prin victoria în alegerile prezidenţiale din 16 noiembrie 2014, după cum şi anul în curs s-a încheiat mai devreme, atunci când la 4 noiembrie a.c., premierul în funcţie, Victor Ponta, a demisionat în urma teribilului incendiu de la Clubul Colectiv din Capitală, soldat cu victime de acum ştiute şi emoţia irepresibilă resimţită de noi toţi. 2015 a fost până la urmă doar aparent un an mai puţin nervos decât predecesorul său, în absenţa necurmatei gâlceve cu protagoniştii ei consacraţi, dar destul de fad, în opinia unora, în planul izbânzilor economice, care i-au ocolit şi pe alţii. Dacă judecăm lucrurile după oficialele date statistice, nu s-a stat rău, dar toată creşterea economică de peste 3%, n-a insuflat plusul de încredere tonică şi de optimism, din varii motive. 2014 a stat o vreme sub semnul coabitării de catifea între palate, dar apoi armonia s-a metamorfozat subit într-o baricadare în nervozităţi deloc artificiale. În defensivă vizibilă, partidele politice au făcut doar figuraţie prin parlament, bifându-şi temătoare propriile interese, sub ameninţătoarea presiune a “indignaţilor” din stradă, aceştia convinşi că au dat un guvern de tehnocraţi. Ne despărţim aşadar de 2015, un an într-un fel de referinţă, care a început cu atacul terorist de la Charlie Hebdo şi s-a încheiat cu sinistrele atentate comise tot la Paris. Franţa şi capitala sa a înregistrat nu mai puţin de 15 atacuri teroriste în anul 2015, revendicate de jihadiştii Statului Islamic, soldate cu un număr-record de victime. Nu departe de noi, în Orientul Mijlociu, principalul focar de conflict, încă nu s-a stins, criza refugiaţilor a febrilizat Uniunea Europeană, soluţiile viabile nu sunt deplin împărtăşite şi o difuză nelinişte trenează. S-au înmulţit în perimetrul vieţii creştine inchizitorii: personaje sumbre cu judecată tranşantă, siguri de dreptatea lor şi de îndreptăţirea pe care le-o dă certificatul de “drept credincios”. Drumul nostru nu poate fi altul decât cel pe care suntem angajaţi: NATO şi UE. 2016 este, între altele, un an electoral. Are aşadar o simbolistică politică aparte. Fiindcă alegerile libere şi votul contează în orice democraţie consolidată. Vom avea timp destul să vorbim despre aşa ceva. Deocamdată să nu uităm că rămânem mâhniţi fiindcă am “ratat” prezenţa pe lista scurtă a oraşelor selectate pentru a dobândi statutul de Capitală Culturală Europeană în 2021. Vestea ne-a dezamăgit, într-un fel. Numai că trebuie să avem în vedere totuşi o realitate: cultura nu e o destinaţie în care te aşezi cu tot calabalâcul. Craiova reverberează spiritual, la amplitudini care nu pot fi, uşor, comensurate, prin verdicte convenţionale. În fine, vorba lungă rămâne sărăcia omului. Putem mai mult împreună, cu un plus de calm şi de bună cumpănire a lucrurilor. Ne pregătim de cumpăna dintre ani, noaptea Revelionului, animaţi de gânduri curate. Să primim cu încredere anul care vine. Sus inima! Şi capul. La mulţi ani tuturor cititorilor “Cuvântului Libertăţii”!
