Prefectul de Dolj: Anul viitor…să ne găsească pe toți sănătoși

0
487

La finalul unui an destul de greu, un an cu inundații, alegeri prezidențiale și acum ninsori abundente, prefectul județului Dolj, Nicolae Sorin Răducan, a avut amabilitatea să ne spună cum a fost pentru el, ca reprezentant al guvernului în teritoriu, anul 2014 și cu ce așteptări privește către 2015.

– Cum a fost pentru dumneavoastră anul ce se încheie?

Încheiem un an destul de greu, atât pentru locuitorii judeţului Dolj, cât şi pentru angajaţii din administraţia publică, pentru că ne-am confruntat cu diverse situaţii. Am avut probleme cu inundaţiile în mai multe localităţi din judeţ, însă eu spun că împreună cu celelalte structuri am reuşit să le gestionăm corespunzător. Am făcut apoi tot posibilul să-i ajutăm pe oamenii afectaţi de precipitaţii, mulţi dintre ei fiind în situaţia de a nu avea nici apă potabilă, pentru că și fântânile au fost afectate de inundații. Din nefericire scenariul acesta s-a repetat şi de curând. Partea bună este că avem forţe foarte bine pregătite pentru situaţiile de urgenţă, care intervin la timp şi şi-au făcut datoria de fiecare dată, astfel că nu am înregistrat pierderi de vieţi omeneşti. Am trecut cu bine şi peste cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, ne-am străduit cu toţii ca organizarea să fie cât se poate de bună şi cred că s-a şi văzut acest lucru. Acum a venit zăpada şi, cel puţin deocamdată, nu înregistrăm probleme deosebite, situaţia fiind atent monitorizată, pentru că toată lumea știe ce are de făcut.

– Cu ce solicitări vin oamenii la dumneavoastră cel mai des?

N-aș putea menționa ceva anume. Este adevărat că, pe lângă problemele de zi cu zi, sunt o mulțime de oameni care bat la uşă cu diverse nevoi şi care își doresc, în primul rând, să-i asculte cineva. Și nu poți refuza pe cineva care a bătut zeci de kilometri ca să ajungă până la Craiova. Apoi, dacă ne stă în putere, trebuie să încercăm să-i ajutăm, mai ales când sunt probleme de natură administrativă. Este însă o muncă pe care am făcut-o cu plăcere şi, cât voi mai fi aici, uşa mea va fi deschisă oricărui primar sau oricui va avea o solicitare care să ţină de Prefectură.

– Cu ce așteptări priviți către anul ce vine?

Anul 2015 aş vrea în primul rând să ne găsească pe toţi sănătoşi şi apoi vom vedea ce ne va aduce. Cred că toţi ne-am dori să vedem judeţul înflorind, iar pentru asta avem nevoie de investiţii cât mai multe şi, bineînțeles, de investitori. Oportunităţi sunt, iar noi, şi aici cred că sunt în asentimentul tuturor reprezentanţilor administraţiei publice locale, suntem pregătiţi să le oferim facilităţile de care au nevoie, atât timp cât sunt serioşi. Dorinţe ar fi multe, însă o să mă opresc aici şi o să urez locuitorilor judeţului şi cititorilor dumneavoastră un an mai bun, cu împliniri şi cu multe bucurii. La mulţi ani!