Preocupări în Germania în legătură cu eliminarea restricţiilor pentru români şi bulgari

0
337

Federaţia localităţilor rurale germane a exprimat preocupare în legătură cu eliminarea restricţiilor pentru români şi bulgari, cerând subvenţii suplimentare din partea Guvernului federal şi a landurilor pentru a face faţă unui eventual aflux de imigranţi. „Prin conceptele de care dispunem în prezent, nu putem integra imigranţii săraci”, a explicat Stephan Articus, preşedintele Federaţiei localităţilor rurale germane, într-un articol publicat în „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, relatează AFP. „Deschiderea pieţei muncii pentru bulgari şi români pe 1 ianuarie va reprezenta o provocare suplimentară”, a adăugat el, precizând că asociaţia pe care o conduce va solicita noi subvenţii din partea statului federal şi a landurilor. „Trebuie să luăm măsuri pentru a împiedica fraudele la indemnizaţiile sociale”, a afirmat Hans-Peter Uhl, membru al Uniunii Creştin-Sociale din Bavaria (CSU). Potrivit „Süddeutsche Zeitung”, CSU va propune măsuri pentru limitarea accesului la indemnizaţii sociale, excluzând de la aceste beneficii imigranţii din state UE în primele trei luni petrecute în Germania. Însă iniţiativa nu pare să fie susţinută la Berlin. Secretarul de stat pentru Imigraţie, social-democrata Aydan Özoguz, a atras atenţia asupra riscului unor iniţiative de stigmatizare a celor săraci. „Este ca şi cum aţi spune că toţi cetăţenii din Bulgaria şi România sunt săraci şi vin la noi pentru a primi indemnizaţii sociale, trecând însă cu vederea numeroasele persoane foarte calificate care lucrează aici, precum medicii sau asistenţii medicali”, a spus Ozoguz.