Echipa a doua a Universităţii Craiova a suferit a patra înfrângere consecutivă în campionat, scor 4-3, în deplasare, cu liderul seriei C7, CSM Deva, într-o restanţă. Bană (36), Tomaşec (74) şi Rus (autogol 76) au punctat pentru echipa lui Corneliu Papură, care a încasat golul înfrângerii în prelungirile partidei.
Universitatea II Craiova a început cu formula: Goga – Gaşpăr, Tomasec, Mendy, Ene – Lăpădătescu, Stana, Sala – Bană, Ninaci, Găină. Au mai intrat: Domnu, Albert Vancea, Niţuică, Brăşfăleanu, Cîrpici.
“Când pierzi în ultimul minut, după un arbitraj destul de controversat…uşor a dat 11 metri pentru gazde. Meritau mai mult din acest meci aceşti băieţi tineri, care au evoluat contra unor jucători cu experienţă, pe un teren foarte greu practicarea fotbalului. Scopul nostru este să formăm jucători, continuăm să muncim” a declarat Papură, pentru pagina de facebook a grupării din Deva.
După 14 etape, satelitul Ştiinţei are 21 de puncte şi se află la 6 puncte de un loc de play-off. Universitatea II joacă ultimul meci din 2023 sâmbătă, de la ora 14, la “Aripile”, contra rivalei fcu 2.