Educaţie europeană la Colegiul Naţional “Elena Cuza” din Craiova

0
398

  Începând cu anul 2022 și până în 2027, Colegiul Național „Elena Cuza” din Craiova are o acreditare Erasmus+ pe linia Educație Școlară, cod acreditare 2021-1-RO01-KA120-SCH-000046801. Aceasta permite ca, anual, să fie trimişi elevi în schimb de experiență la școli partenere din spațiul european. De asemenea,  sunt profesori care participă la activități de job shadowing sau la cursuri de formare.

În primul an de acreditare, 20 de elevi au realizat mobilităţi în școli din Spania, Germania și Cipru, iar şapte profesori au mers la cursuri în Italia, Franța și Cehia. Pentru cel de al doilea an, elevii selectati au mers la mobilități în Franța și Turcia. Cât despre profesori, s-au realizat două job shadowing în Franța și Turcia și două cursuri în Cehia. Pentru cel de al treilea an de acreditare, care a început deja, alți 20 de elevi se vor deplasa la școli din Uniunea Europeană, în timp ce două cadre didactice vor merge la job shadowing și două la cursuri de formare. ” Acreditarea Erasmus+ pe care o deține Colegiul Național „Elena Cuza” din Craiova are un impact deosebit la nivelul elevilor care își doresc să participe la mobilități și, prin urmare, depun eforturi în a fi eligibili la sesiunea de selecție. Având în vedere că unul dintre criteriile de selecție este implicarea în activități extracurriculare la nivelul școlii, s-a observat o creștere semnificativă a numărului de elevi care participă la astfel de acțiuni, efectul fiind acela de conștientizare a importanței implicării civice a tinerilor. În plus, elevii devin mai riguroși în a-și realiza propriul CV, învață cât de important este să pregătești o candidatură pentru postul de „participant la un proiect Earasmus+”, cât de important este să deții competențe lingvistice și să îți dorești să dobândești cât mai multe abilități pentru viață”, a precizat prof. Liviu Cotfasă, director al Colegiului Naţional “Elena Cuza” din Craiova .