Dublă sărbătoare în comuna Afumați: Căminul Cultural Covei, inaugurat de Sf. Dumitru

0
5896
A fost din nou motiv de sărbătoare în comuna doljeană Afumați, la acest sfârșit de săptămână. Asta pentru că, în satul Covei a fost inaugurat Căminul Cultural, o investiție de peste 2,7 miliarde lei suportată de la bugetul local. Trecut printr-un amplu proces de reabilitare și modernizare, Căminul Cultural din Covei și-a redeschis acum porțile în cadrul unei ceremonii la care au participat, alături de autoritățile locale, și doi fii ai satului – Cosmin Durle, administratorul public al județului, din cadrul Consiliului Județean Dolj și Lucian Coveianu, reprezentant al Ministerului Dezvoltării Regionale – amândoi promițând că vor sprijini viitoarele proiecte care au în vedere dezvoltarea satului Covei și a comunei Afumați. De altfel, tot la capitolul promisiunilor respectate față de localnici, autoritățile pot bifa și faptul că, în timp ce se tăia panglica inaugurală la Căminul Cultural, pe străzile din vecinătate se turna asfalt, Coveiul fiind primul sat asfaltat din cele trei ale comunei.
Sărbătorea a început devreme sâmbătă, în satul Covei din comuna Afumați. Asta pentru că localnicii s-au adunat cu mic, cu mare și au umplut până la refuz biserica din localitate care poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Li s-au alăturat reprezentanții Primăriei și Consiliului Local Afumați, iar după slujbă cu toții au venit la Căminul Cultural din Covei. Trecut printr-un amplu proces de reabilitare și modernizare, finanțat în întregime de la bugetul local, Căminul Cultural din Covei s-a transformat într-un loc spațios și primitor, dotat cu toate cele necesare pentru a servi ca centru multifuncțional.

Investițiile sunt motorul dezvoltării localității
După slujba de sfințire a obiectivului, primarul comunei Afumați, Titel Stoenescu, le-a explicat celor prezenți transformările prin care a trecut clădirea, efortul financiar făcut pentru ca oamenii să aibă un loc unde să se poată aduna la un spectacol, să-și vadă copiii la o serbare sau la alte evenimente și a anunțat că investițiile în Covei nu se opresc aici. „Este o zi deosebită, astăzi, pentru satul Covei, întrucât, după nici un an de zile, am reușit să finalizăm cu succes lucrările de reabiliatre și modernizare ale Căminului Cultural. Vreau să vă spun că lucrarea a fost executată în totalitate din finanțare pusă la dispoziție de Consiliul Local Afumați. Vreau să profit de ocazie și să le mulțumesc membrilor Consiliului Local Afumați pentru că au înțeles că motorul dezvoltării localității noastre nu poate fi altul decât investițiile și pentru faptul că niciodată nu au fost împotriva realizării investițiilor de care avem atâta nevoie. Reabilitarea Căminului Cultural este una din aceste investiții pe care eu, personal, le consider importante, pentru că această clădire foarte frumoasă se afla într-o stare de degradare destul de avansată, nefiind folosită decât foarte rar.
Prin această investiție, după cum se poate vedea, a fost înlocuit în totalitate acoperișul, au fost refăcute tencuielile și finisajele interioare și exterioare, a fost refăcută toată instalația electrică, a fost placată toată clădirea cu gresie, a fost amenajat exteriorul și, nu în ultimul rând, a fost amenajată o bucătărie dotată cu tot ce este nevoie, apă curentă, mobilier, aragaz, frigider, mese, veselă completă pentru 100 de persoane, astfel încât să putem răspunde nevoilor locuitorilor din satul Covei, să aveți unde să vă organizați evenimentele, pe care eu vi le doresc numai plăcute.
Vreau să fiți convinși că atunci când am afirmat că lucrurile se vor schimba în comuna Afumați nu au fost simple promisiuni. Pe lângă Căminul Cultural, deja în Covei se asfaltează străzile, iar în perioada următoare vor începe și lucrările la amenajarea Centrului Civic din Covei. Și vă dau încă o veste bună: Am fost anunțați că am obținut încă o finanțare mare, de care vor beneficia și locuitorii din Covei. Pe străzile pe care acum le asfaltăm, în primăvară vor fi amenajate trotuare cu accese în curți și spații verzi. Satul dumneavostră, Covei, dar și celelalte sate ale comunei noastre își vor schimba fața în perioada viitoare, trebuie doar să fim cu toții cumpătați, să aveți încredere și să avem cu toții răbdare, pentru că lucrurile nu se întâmplă peste noapte…”.

Fii de seamă ai satului, alături de localnici
Reprezentantul Consiliului Județean Dolj – Cosmin Durle, administrator public al județului și fiu al satului Covei, și-a amintit cum arăta Căminul înainte, i-a felicitat pe reprezentanții Primăriei Afumați pentru această investiție și a promis sprijinul Consiliului Județean și pentru proiectele viitoare care privesc atât satul Covei, cât și celelalte sate ale comunei.
Lucian Coveianu, reprezentant al Ministerului Dezvoltării Regionale, tot fiu al satului, a ținut și el să felicite autoritățile locale pentru felul în care arată satul său natal: „Nu se poate spune, în acest moment că satul Covei a fost lăsat deoparte, pentru că, vezi Doamne, este mai departe de centrul comunei. Dimpotrivă. Găsesc aici o zonă aflată în dezvoltare. Avem acest Cămin Cultural pe care îl inaugurăm astăzi, nu departe de noi se toarnă asfalt pe străzi și, din câte știu, autoritățile se preocupă să extindă și aici sistemul de canalizare și alimentare cu apă. Așa că nu trebuie să vă faceți griji, pentru că vor continua investițiile în zonă, iar noi vom acorda tot sprijinul proiectelor pe care le mai pregătesc autoritățile din comuna dumneavostră, din Afumați”.

Profesorul Dumitru Toma a vorbit foarte frumos apoi despre importanța culturii în viața oamenilor și a locurilor unde pot participa la acte de cultură, iar Preotul Segărceanu, de la biserica din Covei, a venit și cu o propunere pe care autoritățile au luat-o în considerare, mai exact, pentru că tot și-a deschis porțile Căminul Cultural, să se organizeze aici o întâlnire cu fiii satului care să poată vedea și să se bucure de cum arată această comunitate acum.
Primarul comunei Afumați, Titel Stoenescu, împreună cu Cosmin Durle și Lucian Coveianu au tăiat panglica inaugurală de la Căminul Cultural Covei, localnicii fiind poftiți înăuntru pentru a se bucura de un spectacol de cântece și dansuri populare, dar și de bucatele pregătite cu drag de localnici.
Ansamblul „Bobocica” al Casei de Cultură „Amza Pellea” din Băilești a deschis programul artistic, apoi a urmat Ansamblul „Mugurelul” din Afumați. Micuții de la Ansamblul „Mugurelul”, copii ai localnicilor, coordonați de instructorul Daniel Totora, au stârnit ropote de aplauze, pentru că sunt la a doua apariție pe scenă, dar se vede că le place jocul popular și nu mai au emoții. Programul l-au încheiat alte două fete talentate din localitate, surorile Gabriela și Soriana Mitre, apoi localnicii au continuat petrecerea bucurându-se de bucatele tradiționale așezate pe mese.