Ştiinţa joacă azi singurul meci acasă în 7 săptămâni

0
6646

Într-un sezon al deplasărilor, ţinând cont şi de tragerea la sorţi nefericită a grupei din Cupa României, Universitatea Craiova joacă azi, după o lună de zile, pe teren propriu, întâlnind nou-promovata Unirea Slobozia, de la ora 21.00, în cadrul etapei a 11-a a campionatului. Trei săptămâni vor mai trece apoi până la următorul joc pe “Ion Oblemenco” al alb-albaştrilor, contra Botoşaniului. Perioada cu peregrinări coincide şi cu seria de rezultate nefaste, Ştiinţa adunând numai 2 puncte în ultimele 4 meciuri. Totuşi, în condiţiile echilibrului din Superligă, Universitatea Craiova poate urca pe locul 2 cu un succes în seara aceasta şi s-ar apropia astfel la 3 puncte de liderul “U” Cluj. Partida din seara aceasta va fi arbitrată de Horaţiu Feşnic. Lovitura de start va fi dată în mod simbolic de Marius Cimpoeru, singurul craiovean prezent la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Marius Cimpoeru este atât arbitru internațional la lupte, cât și antrenor în cadrul Clubului Sportiv Universitatea Craiova.

Orice rezultat în afara victoriei este inacceptabil pentru Craiova şi ar putea afecta colaborarea cu Costel Gâlcă, un antrenor care mai degrabă a dezamăgit în Bănie. Calificat in extremis, cu mare noroc în cupele europene, le-a părăsit rapid pe acestea, iar rezultatele recente, coroborate cu un joc neconvingător, în condiţiile în care au fost aduşi 9 jucători la solicitarea sa, pot duce la despărţirea lui Gâlcă de Ştiinţa, în cazul unei surprize neplăcute în seara aceasta. Alex Cicâldău ar putea apărea în premieră pe teren după întoarcerea sa în Bănie, dar Jovo Lukic este în continuare accidentat, la fel ca Anzor Mekvabişvili, în timp ce Paradela este suspendat.

Prefaţa LPF:

“Oltenii sunt neînvinşi în ultimele şase jocuri de clasament disputate pe teren propriu în campionat,  interval în care au înregistrat acasă patru victorii şi două rezultate de egalitate. 11.690 spectatori / meci este media înregistrată de craioveni în cele patru partide jucate acasă în ediţia curentă. Două succese (1-0 cu Farul, 1-0 cu Sepsi OSK), un egal (1-1 cu FC Hermannstadt) şi două partide pierdute sunt rezultatele ialomiţenilor în ediţia curentă din postura de vizitatori. Cele două echipe se vor întâlni pentru întâia oară în principala competiţie internă. De asemenea, la nivelul băncilor tehnice, Constantin Gâlcă şi Adrian Mihalcea se vor duela în premieră.”