Arta – sol de pace, la Noaptea Galeriilor, pe simezele „Cromatic“

0
485

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj și Asociația Seniori Art Craiova deschid Galeriile „Cromatic“ în cadrul evenimentului Noaptea Galeriilor 2022 – NAG#16, în perioada 30 septembrie – 02 octombrie și vă invită să vă bucurați de expozițiile „Amprente cromatice“ și „Arta – sol de pace“.

Expozițiile sunt primele din proiectul Arta – sol de pace și cuprind lucrări de pictură, realizate în tehnici diverse, lucrări de grafică și artă digitală. Expun artiști plastici profesioniști, amatori maturi și copii, expoziția copiilor figurând sub denumirea „Amprente cromatice“. Este o expoziție manifest pentru pace, ce cuprinde 27 de lucrări în tempera pe pânză, sticlă și carton, realizată de copii din cadrul Asociației Seniori Art, pe pânză întinsă pe șasiu din lemn, pictate cu culori de acril. Copiii s-au pregătit la cursuri de inițiere în artă, organizate în cadrul proiectului Asociației SenioriArt Craiova – „Să trăim frumos într-un mediu sănătos“, demarat în urmă cu patru ani.

Expoziția „Arta – sol de pace“ este parte a Salonului de toamnă al Asociației Seniori Art. În ea se regăsesc 44 de creații realizate de 29 de artiști profesioniști și amatori din țară, dar și din Wellington – Marea Britanie și Gabon – Africa Centrală.

Artiștii plastici, Mariana Montegaza și Daniel Guță, reprezentanții Asociației Seniori Art Craiova, sunt curatorii celor două expoziții.

Ambele expoziții vizează sensibilizarea oamenilor cu privire la pace, armonie, toleranță, empatie.

Expozițiile vor rămâne deschise permanent între orele 09:00 – 16:00 / 18:00 – 00:00, în perioada 30 septembrie – 02 octombrie 2022, la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, din strada Al. Macedonski, nr. 28. Intrarea este liberă.

Lucrările pot fi admirate și pe paginile facebook ale instituției: Centrul Creației Populare Dolj (https://www.facebook.com/ccp.dolj) și Galeriile Cromatic, Centrul Creației Populare Dolj (https://www.facebook.com/CJCPCTDj).