AJOFM Dolj : Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

0
375

Agenţia Judeţeana pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj organizează în data de 14 octombrie 2022 Bursa Locurilor  de  Muncă pentru Absolvenți, eveniment care se va desfăşură la sediul Fundației pentru Tineret Dolj, (Casa Tineretului), din Craiova, Str. Calea Severinului Nr. 1, începând cu ora 09.00.

Evenimentul se adresează, în principal, absolvenților instituțiilor de învățământ (dar și altor persoane aflate în căutarea unui loc de muncă), oferind participanților posibilitatea de a cunoaşte mai bine piaţa muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru a putea astfel să aleagă un loc de muncă potrivit pregătirii lor profesionale sau în ultimă instanţă să se (re)orienteze profesional către ocupaţii / meserii cu mai mari posibilităţi de angajare pe termen mediu şi lung.

Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți reprezintă una dintre măsurile active destinată corelării cererii și ofertei de forță de muncă, aflată mereu în atenția Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj. Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creșterea gradului de ocupare a forței de muncă, existând posibilitatea interacțiunii directe dintre angajator și solicitant.

“Angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante și sunt interesați să participe la această acțiune pot depune situația privind locurile de muncă vacante ce vor fi oferite în cadrul bursei la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj sau o pot transmite pe adresa de email a instituției. Participarea la acest eveniment este gratuită…”, se precizează într-un comunicat de presă al AJOFM Dolj