“Noi, adică grupul PNL din PPE, nu dorim o Rezoluţie pentru că nu ştim încotro poate duce “

1
540

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu a spus că cel mai vocal grup din PE la adresa situaţiei actuale din România este chiar grupul din care face parte PSD, adică Grupul Socialiştilor Europeni. Aceştia au solicitat şi o Rezoluţuie asemănătoarea celei date Ungariei, în urma căreia a fost activat articolul 7.

“În acest moment este decis…va fi o dezbatere în Comisia LIBE, luni seara, se poate urmări direct pe internet, urmată de una în plenul Parlamentului, miercuri dimineaţă, ora 10.00 şi va fi o Rezoluţie despre România care va fi votată în luna noiembrie. În conferinţa liderilor grupurilor politice, de joi, 27 septembrie, grupul Socialist a solicitat foarte insistent ca această Rezoluţie să nu fie a grupurilor politice, ci a Comisiei LIBE, adică, să parcurgă acelaşi intinerariu pe care l-a avut Rezoluţia pentru Ungaria, ca să înţelegeţi de ce cred eu că este o problemă, dar noi nu am fost de acord şi va fi o Rezoluţie a grupurilor politice. Noi, adică grupul PNL din PPE, nu dorim o Rezoluţie pentru că nu ştim încotro poate duce o asemenea Rezoluţie. Lucrurile în România sunt complet ieşite din traiectoria normală. Este foarte grav ceea se întâmplă, direcţia în care merge acest guvern este una complet greşită. O Rezoluţie care poată să aducă mari prejudicii României nu cred că ne face bine pentru că nu vor suferi cei care sunt acum la guvernare, ci va suferi poporul român şi nu cred că este bine. Nu ştiu dacă vom reuşi să eliminăm această Rezoluţie, dar vom încerca. Eu cred că trebuie să rezolvăm problemele la noi acasă….nu la Bruxelles, pentru că acolo pot apărea probleme şi mai mari decât cele pe care le face acest guvern oamenilor…”

1 COMENTARIU

  1. stimate d-le europarlamentar j. marinescu ce ati facut domnia voastra decand sunteti in politicaca ==lucrurile di ROMANIA SUNT CAMPLET IESITE DINNORMAL SA LE FACETI SA FIE NORMALE ?

Comments are closed.