FBI va ancheta acuzaţiile contra lui Kavanaugh

0
539

Donald Trump a dispus, vineri, deschiderea unei anchete federale, vizându-l de Brett Kavanaugh (53 ani), judecătorul candidat la Curtea Supremă, acuzat de mai multe agresiuni sexuale, în jurul căruia s-a cristalizat o imensă controversă. Brett Kavanaugh este susţinut în continuare de preşedintele american, care pe Twitter şi-a exprimat încrederea că va ajunge judecător la Curtea Supremă a SUA. Trei femei l-au acuzat, până acum, pe Brett Kavanaugh de agresiune sexuală. Debra Katz, unul din avocatii Christinei Blasey Ford (51 de ani), a afirmat că Brett Kavanaugh a încercat să o violeze pe când erau liceeni, şi FBI a luat contact cu clienta sa, ceea ce înseamnă că anchetatorii vor lărgi investigaţiile. La rândul său, Michael Avenatti, avocatul lui Julie Swetnick, o altă acuzatoare, a declarat că, deocamdată, clienta sa nu a fost contactată de agenţii federali. Preşedintele american, şi congresmeni republicani, se opuseseră până acum intervenţiei FBI solicitată de democraţi. Comisia Juridică din Senatul american îl susţine pe Brett Kavanaugh, dar senatorul Jeff Flake a solicitat amânarea unui vot final cu o săptămână.