Funeraliile lui Shimon Peres

0
410

22322222Numeroşi şefi de stat şi de guvern sunt prezenţi, astăzi, în Israel, la Ierusalim, la funeraliile lui Shimon Peres, cel care a împărţit premiul Nobel pentru pace cu Yasser Arafat şi Yitzhak Rabin în 1994. Sunt prezenţi la ceremonie preşedintele SUA, Barack Obama; preşedintele Franţei, Francois Hollande; preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, preşedintele Consiliului European – Donald Tusk, premierul canadian – Justin Trudeau, prinţul Charles de Wales, Papa Francisc, Regele Spaniei – Felipe al VI-lea, preşedintele Italiei – Sergio Matarela, preşedintele Poloniei – Andrzej Duda, preşedintele României – Klaus Johannis, preşedintele Senatului României – Călin Popescu Tăriceanu. Potrivit cotidianului israelian, Haaretz, Mahmoud Abbas este prezent în Israel, pentru prima dată după septembrie 2010. 8.000 de poliţişti sunt mobilizaţi la operaţiune, „considerată fără precedent”, conform declaraţiei şefului poliţiei, Rony Alsheikh. La rândul său şeful serviciului de securitate internă, Gilad Erdan, a dispus măsuri de supraveghere a reţelelor de socializare pentru a preveni orice atac izolat. Presa şi televiziunile israeliene au multiplicat ediţiile speciale consacrate morţii şi parcursului politic al lui Shimon Peres. Fostul preşedinte al Israelului, laureat al premiului Nobel pentru pace, a murit miercuri la Tel Aviv la vârsta de 93 de ani. În ochii compatrioţilor săi, Shimon Peres rămâne ultimul supravieţuitor al generaţiei părinţilor fondatori ai statului Israel. Ministru în mai multe rânduri, de două ori prim-ministru (1984-1986 şi 1995-1996), preşedinte (2007-2014) Shimon Peres a fost în ţara sa o persoană larg consensuală, considerat un înţelept al naţiunii. Preşedintele Autorităţii palestiniene, Mahmoud Abbas este cel mai înalt reprezentatnt arab prezent la aceste funeralii. Niciun alt şef de stat arab n-a făcut deplasarea. Egiptul este reprezentat de ministrul său de Externe, Sameh Shoukry.