Dosar de moarte suspectă în cazul decesului lui Gyuri Pascu

0
397

gyuri_pascu_Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar de moarte suspectă după decesul actorului Gyuri Pascu, aceştia solicitând mai multe documente de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov, urmând să fie audiate mai multe persoane, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

               Dosarul de moarte suspectă a fost deschis imediat după decesul artistului, potrivit procedurii. Procurorii au cerut fişa de intervenţie şi alte acte medicale de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov şi de la Institutul de Medicină Legală, urmând ca după ce analizează documentele solicitate să fie audiate mai multe persoane, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

            Medicul care a intervenit iniţial în cazul artistului Ioan Gyuri Pascu nu a avut cu el întregul echipament şi nu a putut face dovada consimţământului pacientului pentru refuzul de transport la spital, conducerea Ambulanţei solicitând sancţionarea disciplinară, potrivit medicului Alis Grasu. Întrebată dacă medicul ar fi trebuit să-i facă o electrocardiogramă lui Ioan Gyuri Pascu, Alis Grasu a precizat că ea ar fi făcut o electrocardiogramă, dar că este “mai exagerată ca alţi medici”.

           Totodată, medicul nu a putut face dovada consimţământului pacientului pentru refuzul de transport la spital. “Medicul nu are în fişa de intervenţie consimţământul pacientului în ceea ce priveşte refuzul de a fi transportat la spital, deşi declară că a propus acest lucru, dar a fost refuzat. (…) Pentru aceste abateri, comisia a solicitat comitetului director al Serviciului de Ambulanţă sancţionarea disciplinară a medicului, în conformitate cu prevederile codului muncii”, a mai spus Alis Grasu.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, joi, că, în cazul morţii lui Ioan Gyuri Pascu, primul medic venit pentru intervenţie a decis să nu facă o electrocardiogramă, dar “poate că alt medic făcea”, precizând că oficialii Colegiului Medicilor trebuie să stabilească vinovatul.

          Potrivit Ambulanţei Bucureşti-Ilfov, la primul apel dat la ora 03:26 prin 112, motivul invocat a fost “atacul de panică”, în timp ce la al doilea apel, dat la 04:46, motivul solicitării a fost “cianoză, comă”. “La ora 03:26, s-a primit o solicitare prin 112, motivul invocat fiind „atac de panică”, la care s-a deplasat un echipaj format din medic şi ambulanţier. La faţa locului a fost consultat un pacient care acuza atacuri de panică şi insomnie cu debut în urmă cu mai multe zile; s-a măsurat tensiunea arterială, alura ventriculară, saturaţia O2, toate acestea fiind în limite normale. Pacientul acuza dureri articulare la nivelul genunchiului, fiind în tratament prin fizioterapie. Domnul Pascu nu a comunicat medicului alte informaţii privitoare la starea lui de sănătate”, potrivit unui comunicat de presă al Ambulanţei Bucureşti-Ilfov remis joi MEDIAFAX.

               Astfel, primul medic care l-a consultat pe artistul Ioan Gyuri Pascu a stabilit diagnosticul de atac de panică şi insomnie şi i-a administrat tratament cu diazepam. “Ulterior la orele 04:46 a fost înregistrat un nou apel pentru acelaşi pacient, motivul solicitării fiind, de această dată, «cianoză, comă». Primul echipaj care a ajuns la pacient a fost un echipaj de prim ajutor de la SMURD, care a şi început manevrele de resuscitare, urmat aproape simultan de un echipaj de terapie intensivă de la SMURD şi un echipaj de tip C2 de la SABIF. În conformitate cu procedurile existente, forţele de intervenţie fiind suficiente la caz , ambulanţă de la SABIF a fost declarată disponibilă la locul solicitării. Pentru analiza unei eventuale răspunderi disciplinare a fost declanşată încă din dată de 26.09.2016, procedura stabilită prin Codul Muncii şi RI (regulament intern), prin convocarea comisiei de disciplină, în scopul audierii echipajului care a intervenit la caz”, potrivit documentului citat.