Condamnat la 12 ani de puşcărie după ce şi-a ucis bunica vitregă

0
484

tribunalBărbatul de 32 de ani, din comuna doljeană Rast, arestat în luna februarie a.c. după ce şi-a ucis bunica vitregă, în vârstă de 71 de ani, cu mai multe lovituri de cuţit, a fost condamnat, miercuri, 28 septembrie a.c., la 12 ani de închisoare. Autorul, care a recunoscut totul în faţa procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, declarând că s-a enervat foarte tare pe bătrână pentru că n-a vrut să recunoască o discuţie pe care o avusese cu o rudă despre problemele medicale pe care le-ar fi avut el, şi-a menţinut declaraţiile şi la instanţă, solicitând să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Hotărârea de miercuri a Tribunalului Dolj nu este definitivă, putând fi atacată cu apel, la Curtea de Apel Craiova. Între timp însă, inculpatul rămâne după gratii.

Reamintim că fapta s-a petrecut miercuri, 17 februarie a.c., după-amiază, în Rastul Vechi. Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, Alin Daniel Niţu, de 32 de ani, locuia în satul Rastu Nou, singur, în timp ce rudele sale stau în Rastul Vechi. Miercuri, 17 februarie a.c., s-a dus la locuinţa părinţilor să hrănească păsările, pentru că ei erau plecaţi din localitate, apoi a trecut şi pe la bunici. Bunicul lui era în curte cu nişte vecini, iar bunica sa vitregă, Opriţa Cioară, de 71 de ani, a intrat în casă. El a mers după ea şi a început să-i reproşeze că a auzit-o în urmă cu vreo lună cum îi spunea unei nepoate că el este bolnav, că a slăbit mult şi că ar avea cancer. S-au apucat la ceartă, pentru că bătrâna n-a recunoscut că ar fi spus aşa ceva, tânărul a spus că a auzit-o cu urechile lui şi discuţiile au continuat până când acesta a pus mâna pe un cuţit din bucătărie cu care a lovit-o repetat în zona toracică, până ce bătrâna n-a mai mişcat, lăsând-o într-o baltă de sânge. A lăsat cuţitul a colo, a ieşit din casă şi a plecat la el acasă, în Rastu Nou, de unde a sunat pe 112 anunţând ce a făcut. A aşteptat liniştit acasă sosirea poliţiştilor şi a procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Anchetatorii au ajuns la faţa locului, au făcut cercetările, cadavrul victimei fiind apoi transportat la morga spitalului din Băileşti, pentru efectuarea necropsiei. În raportul preliminar, medicii legişti au consemnat că trupul neînsufleţit prezenta multiple plăgi produse prin înjunghiere repetată (cel puţin 10 lovituri de cuţit), iar autorul a fost ridicat şi adus la Craiova, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. A fost audiat de procurorul de caz, a recunoscut totul şi a spus că s-a enervat rău pentru că bătrâna n-a recunoscut că-l vorbise de rău. A fost reţinut pe bază de ordonanţă, miercuri noaptea. Iar ieri după-amiază a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de omor. Judecătorii au admis propunerea procurorilor şi au dispus arestarea inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, acesta fiind introdus în arestul IPJ Dolj. Măsura a fost prelungită ulterior de instanţă, iar pe 6 mai a.c. Niţu a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunii de omor.

Miercuri, 28 septembrie a.c., judecătorii de la Tribunalul Dolj au pronunţat sentinţa. Alin Daniel Niţu a recunoscut totul în faţa instanţei şi a cerut să beneficieze de prevederile vizând reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, solicitare admisă de magistraţi, care l-au condamnat la 12 ani de puşcărie: „Condamnă pe inculpatul NIŢU DANIEL ALIN la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev de art 66 lit a, b şi d Cpen ca pedeapsă complementară. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 18.02.2016 la zi şi menţine starea de arest a acestuia. Dispune confiscarea de la inculpat a unui cuţit cu lungimea totală de 31 cm şi lungimea lamei de 17,5 cm şi lăţimea la bază de 2,8 cm. Obligă inculpatul la plata sumei de 1400 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2016”, se arată în hotărârea instanţei. Atât inculpatul, cât şi procurorii, pot ataca hotărârea la Curtea de Apel Craiova.