„APCE îşi asumă, prin acest document, paternitatea reformei acordului Dublin”

0
86

Preşedintele Delegaţiei României a Adunării Parlamentare la Consiliul Europei, deputatul Ionuţ Stroe, va susţine, la Strasbourg, în cadrul sesiunii APCE, o declaraţie în cadrul căreia va sublinia nevoia ca dezbaterea privind criza migranţilor să fie revizuită din perspectiva refugiaţilor. Unul din punctele importante, aflate pe ordinea de zi îl reprezintă alegerea Secretarului General al APCE, pentru un mandat de 5 ani. Votul va fi dat între reprezentantul Serbiei, Svetislava Bulajić şi cel al Poloniei, Wojciech Sawicki. Mandatul actualului Secretar General al APCE, Thorbjorn Jagland, expiră la sfârşitul lunii ianuarie 2016.

Perspectiva refugiaţilor schimbă în totalitate dezbaterea politică, aducând-o de la nivelul principiilor de politică la cel pragmatic al problemei umanitare a sute de mii de oameni. Deputatul PNL precizează însă că există şi exemple de bune practici care pot fi luate în considerare şi chiar trebuie folosite şi multiplicate, astfel încât, într-un timp corect, situaţia refugiaţilor să nu mai fie doar una de împărţire a lor de la o ţară la altă, ci mai degrabă una a integrării lor. “Pentru aceştia nu au vreo importanță bătăliile politice, cotele sau răspunsurile corecte, nici divergenţele de opinie sau dacă e momentul să se schimbe legi sau să se înăsprească pedepse, pentru refugiaţi nu are nicio importanță dacă acordul de la Dublin sau cel Schengen au fost respectate, pentru refugiaţi există doar nevoia urgenţă de a găsi un loc în care să o ia de la zero”, a subliniat Ionuţ Stroe în declaraţia care a fost depusă la Secretariatul sesiunii.

Ţările de relocare pot vizita facilitatea pentru a realiza interviuri cu candidaţii la  relocare

Ionuţ Stroe oferă ca exemplu de bună practică, primul Centru de Tranzit de Urgenţă din Europa deschis în anul 2008 în România, la Timişoara, din colaborarea autorităţilor române cu Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR), Organizaţia Internaţională a Migraţiei şi două organizaţii nonguvernamentale. Practic, centrul deschis în 2008, cu o capacitate de găzduire de până la 200 de persoane, a oferit adăpost temporar refugiaţilor aflaţi în nevoie urgentă de evacuare din prima ţară de azil. Astfel de evacuări au loc atunci când refugiaţii se confruntă cu situaţii care le pot pune viaţa în pericol: riscul de a fi returnaţi forţat în zonele în care s-ar confrunta cu grave persecuţii (fenomen numit refoulement), sau traiul în condiţii instabile, inumane sau periculoase. Această unitate permite UNHCR să aducă refugiaţii într-un loc sigur. În plus, ţările de relocare pot vizita facilitatea pentru a realiza interviuri cu candidaţii la relocare în cele mai bune condiţii posibile. Examinările şi tratamentul medical pot fi efectuate la faţă locului, iar refugiaţii pot participa la cursuri de orientare culturală şi la cursuri de limbă, în scopul de a se acomoda în ţările respective.

„Sunt convins că se vor putea crea rapid aceste facilităţi”

Deputatul român propune că exemplul unor astfel de centre să fie preluat şi să poată fi organizate, cu sprijnul financiar al UE, în ţările unde sunt taberele de refugiaţi astfel încât aceştia să poată fi integraţi mult mai uşor. “Din colaborarea tuturor instituţiilor: guverne, UE, Consiliul European, UNHCR, OIM şi organizaţii non- guvernamentale, sunt convins că se vor putea crea rapid aceste facilităţi, astfel încât integrarea refugiaţilor să fie un proces uşurat atât pentru ţările în care vor ajunge să trăiască, dar mai ales pentru cei care îşi trăiesc drama vieţii”, subliniază Ionut Stroe.

„Actualul acord nu precizează clar cine îşi asumă responsabilitatea cererii de azil”

Sesiunea 28 septembrie – 2 octombrie a.c. a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei are pe ordinea de zi dezbateri aprinse legate de principala temă de discuţie a momentului, respectiv situaţia migranţilor. Marţi, pe ordinea de zi, sunt supuse dezbaterii şi aprobării câteva rezoluţii cum ar fi “After Dublin – the urgent need for a real European asylum system”, APCE făcând câteva recomandări privind reformarea acestui acord. „Dacă rezoluţia va fi votată, atunci Comisia Europeană va trebui să adopte de urgenţă toate modificările legislative astfel încât problema ambiguităţii reglementărilor din actualul acord Dublin să fie remediate. Sunt ambiguităţi de ordin principial care au creat inechităţi în sistemul de repartizare a refugiaţilor şi care pot duce la gesturi bruşte din partea unor ţări membre, cum ar fi retragerea din acordul de la Dublin. Dar sunt şi modificări de ordin tehnic, cum ar fi, de exemplu, faptul că actualul acord nu precizează clar cine îşi asumă responsabilitatea cererii de azil pentru minorii neacompaniați, o situaţie în care se regăsesc mulţi copii care vin din zone de război, din nefericire. APCE îşi asumă, prin acest document, paternitatea reformei acordului Dublin, fapt ce va trebui tratat cu maximă responsabilitate din partea Comisiei Europene”, subliniază deputatul Ionuţ Stroe.