Un cubanez de 61 de ani, Manuel Valle, aflat într-o închisoare din Florida de 33 de ani, condamnat la moarte pentru uciderea unui poliţist în 1978, a fost executat, miercuri, ora locală 19,14, cu ajutorul unui anesteziant controversat, după respingerea recursului său de către Curtea Supremă. Manuel Valle este al 28-lea străin executat după reinstituirea pedepsei cu moartea în SUA, în 1976, conform Centrului de informaţii pentru pedeapsa cu moartea. Executat la o săptămână după Troy Devis, simbolul luptei contra pedepsei capitale, acest cubanez este al 37-lea deţinut care îşi găseşte, astfel, sfârşitul, de la începutul anului. Spania, ţară cu care Manuel Valle are legături de familie, a cerut SUA suspendarea execuţiei, a indicat pentru AFP consulul general al Spaniei în Florida, Cristina Barrios. Avocata condamnatului, Suzanne Myers Keffer, depusese un recurs la Curtea Supremă a SUA, pe motivul utilizării anesteziantului Pentobarbital, care, potrivit experţilor, nu anesteziază condamnatul în mod corect, obligându-l la o moarte dureroasă. În luna ianuarie, laboratorul danez Lundbeck şi-a exprimat, cu fermitate, opoziţia la utilizarea anesteziantului Pentobarbital în execuţiile prin injecţie letală în SUA. Execuţia a fost amânată cu trei ore, timp în care Curtea Supremă a SUA a studiat şi a respins cinci recursuri depuse de avocat în vederea suspendării execuţiei şi reconsiderării dosarului.