O testare mai… complicată!

0
603

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunţat luni, în urma finalizării anchetei corpului de control al ministrului privind accidentul din localitatea 2 Mai, analiza posibilităţii testării antidrog a elevilor, de personalul medical, în şcoli, dacă manifestă comportament caracteristic consumului de droguri. Dar şi acest demers cu acordul părinţilor. Actualul ministru de Interne a anunţat şi alte măsuri de prevenire a consumului de droguri din şcoli, care se vor regăsi în cadrul unui plan naţional de acţiune pentru siguranţa şcolară. Ministrul de Interne Cătălin Predoiu are suficiente surse pentru buna sa informare, privind extensia consumului de droguri în rândul tinerilor. Nu-şi exprimă, cum ar fi normal, îngrijorarea, nu se impacientează şi nu declară „toleranţă zero”, enunţă în schimb o măsură „moartă din faşă”: va analiza posibilitatea. După care adaugă „consimţământul părinţilor”, ca o condiţie prealabilă. Că piaţa de droguri este în continuare bine aprovizionată, ieri poliţiştii de frontieră de la Bechet au descoperit într-un autocamion cu floarea-soarelui condus de un bulgar, o cantitate imensă de comprimate pe bază de alprazolam (substanţă activă pe lista drogurilor de mare risc), se cunoaşte, şi o spun poliţiştii aflaţi pe frontul luptei antidrog. O luptă tot mai dificilă cu rezultate deloc încurajatoare. E cam târziu pentru toate măsurile, fie ele bine gândite sau nu. Ministrul de Interne ne-a mai încredinţat că a stabilit o întâlnire cu factorii de decizie din ministerele Educaţiei, Sănătăţii, Familiei, Muncii şi Departamentul pentru românii de pretutindeni. Mecanismul avut în vedere vizează constituirea de grupuri de acţiune la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, formate din reprezentanţi ai ministerului de Interne, ai unităţii de învăţământ, precum şi asociaţii de părinţi şi elevi. Ne-am lămurit. Efect scontat: minim. Poate mai ameninţătoare s-ar putea dovedi, prin modificarea legislaţiei în vigoare, confiscarea obligatorie a mijloacelor de transport, în care sunt depozitate droguri, testul antidrog la examinarea pentru dobândirea sau restituirea carnetului de conducere anulat pentru consum de substanţe interzise. Un magistrat craiovean, cu stagii pe frontul antidrog, îşi exprima mai zilele trecute, într-o discuţie, pesimismul la tot ceea ce se întâmplă, descriind cu detalii complexitatea fenomenului. Obţinerea unor rezultate, cât de cât notabile, e condiţionată de o activitate anterioară susţinută, din partea poliţiştilor care lucrează cu procurorii DIICOT. E drept că nici în alte ţări ale spaţiului UE nu se poate vorbi de rezultate spectaculoase, dar nu trebuie neapărat să facem astfel de comparaţii. La sfârşitul lunii martie a.c. în cadrul unei dezbateri despre combaterea consumului de droguri în unităţile de învăţământ, directoarea Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) atrăgea atenţia supra faptului că „sunt şcoli în Bucureşti unde se aprind beţişoare parfumate în clase pentru a se ascunde mirosul de cannabis”. Până în prezent, campaniile de informare şi educare la nivelul şcolilor, monitorizarea vagă a acestora, nu a avut niciun efect. Cel mai important rol în prevenţie, spun psiohologii, îl are familia. Semnalele DIICOT arată cu totul altceva: nici şcoala, nici familia, nu reuşesc să participe în măsura dorită la estomparea fenomenului, prin campanii hei-rup-iste.