La Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” : O triplă lansare de carte

0
404

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează joi, 1 septembrie 2022, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, la ora 17.00, o triplă lansare de carte.

În prezența invitaților Mircea Liviu Goga și Györfi-Deák György vor fi lansate volumele „Iedera”, autor Daniel Cristian Dumitru, „Curând ne vom vedea în stele”, autor Sorin Nină și „Lenea”, autor Victor Martin, volume ce fac parte din Colecția „Fantastica”, publicate de Editura Cristian PlusArt.

Așa cum ne-a obișnuit din celelalte scrieri ale sale, Daniel Cristian Dumitru ne oferă în romanul „Iedera”, aceeași construcție bine elaborată a acțiunii, cu o rară putere de a da viață personajelor, conturate cu sensibilitate și profunzime până în cel mai mic detaliu, și cu un dialog verosimil și bine montat în construcția narativă. Acțiunea se petrece în suburbiile Craiovei, unde familia Stoiciu tocmai ce a achiziționat o casă, fără să știe că în vecini locuiește Florica Vintilescu, o bătrână iscoditoare, care și-a făcut un obicei din a urmări persoanele pe care le cunoaște, pentru a le afla secretele și a le căuta, la fiecare pas, nod în papură.Toate acestea fac din „Iedera” mai mult decât o poveste fantastică, romanul fiind de fapt un pretext pentru a transmite către cititor un mesaj puternic și actual.

Curând ne vom vedea în stele” este o carte de călătorii, în care veți putea explora adâncimile sinelui (Jim si John), sau orașe pustii (Concediu), cu portaluri interdimensionale (Predeterminare, Monstrul, Sincronicitate), mergând până spre stelele îndepărtate (Curând ne vom vedea in stele, Dă-mi mâinile și hai să zburăm), sau spre planete inexistente (Ganameea). De acolo veți putea oricând reveni înapoi pe pământ împreună cu civilizații războinice, necunoscute până în prezent, pentru a purta bătălii bizare pentru stăpânirea Terrei (Proxi). Veți putea orândui din mituri vechi, mituri noi (Miorița electronică, Adam si Eva), sau veți putea dura Orașe smart dacă veți hotărî să vă îmbarcați în călătoria imaginară propusă de Sorin Nină.

În romanul „Lenea”, Victor Martin ne propune o lume a valorilor inversate. Acțiunea se petrece la milioane de ani de planeta noastră, pe o altă planetă, unde lenea a fost legiferată și impusă ca normalitate, munca fiind considerată o ilegalitate, iar cei ce muncesc sunt vânați de forțele de luptă, societatea fiind una de canibali, la propriu, nu la figurat. Romanul „Lenea” este o aventură continuă, o călătorie într-o lume cu adevărat fantastică.